Ziarul britanic a obţinut o copie a unei scrisori trimisă de premierul libian, Al-Baghdadi al-Mahmudi, comunităţii internaţionale. Regimul libian propune încetarea imediată a focului, sub monitorizarea Naţiunilor Unite şi Uniunii AFricane, discuţii necondiţionate cu opoziţia, o amnistie de ambele părţi şi elaborarea unei noi Constituţii.
În culise, există semnale că marile puteri ar putea accepta un armistiţiu fără precondiţia retragerii de la putere şi plecării în exil a lui Muammar Kadhafi şi a familiei sale.
Premierul Marii Britanii, David Cameron, şi preşedintele SUA, Barack Obama, au declarat miercuri că dictatorul libian trebuie să se retragă de la putere. Scrisoarea nu face referire la rolul lui Kadhafi în viitor, deşi comunicatele precedente afirmau că liderul libian va continua să lupte sau va rămâne la putere cel puţin în perioada de tranziţie.
„Viitorul Libiei va fi cu totul diferit faţă de cel din ultimele trei luni. Acesta a fost permanent planul. Doar că acum dorim să accelerăm procesul. Pentru a face acest lucru trebuie să încetăm confruntările, să începem negocierile, să fim de acord asupra unei noi Constituţii şi să creăm un sistem care să reflecte realitatea din societatea noastră. Trebuie să permitem imediat oferirea de asistenţă tuturor libienilor. Perioada violenţelor trebuie urmată de o perioadă de reconciliere”, se arată în scrisoarea lui Mahmudi.