Miercuri, Tribunalul Galaţi a admis propunerea procurorilor din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ion Banaş, pentru 29 de zile.
În 22 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi a dispus faţă de inculpatul Banaş Ioan măsura obligării de a nu părăsi localitatea Galaţi, stabilind, totodată, şi obligaţia de a nu comunica cu martorii sau cu părţile din dosar.
Având în vedere că inculpatul nu a respectat această interdicţie, procurorii au propus Tribunalului Galaţi înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a arestării preventive.
În 13 aprilie, arhitectul şef al Primăriei Galaţi a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant când primea de la o persoană 5.800 de lei ceruţi pentru eliberarea unei autorizaţii, va fi pus în libertate după ce magistraţii Tribunalului Galaţi au respins propunerea DNA de arestare preventivă a acestuia.
Arhitectul fusese prins în flagrant delict în timp ce primea suma de 5.800 de lei de la un denunţător căruia îi promisese că îl va ajuta să obţină o autorizaţie de construcţie a unui balcon.
Pentru aceşti bani arhitectul i-a promis denunţătorului că-şi va exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie în scopul obţinerii documentelor prevăzute de lege pentru construcţia unui balcon.
În februarie 2011, Banaş i-a mai cerut denunţătorului încă 1.500 de euro pentru a-i aproba toată documentaţia necesară intrării în legalitate, respectiv autorizaţie de construire, certificat de urbanism şi alte documente, urmând să intervină şi pe lângă primar sau consilieri locali.
Totodată, Banaş i-a comunicat denunţătorului că amenda pentru ridicarea unei construcţii fără deţinerea actelor necesare este foarte mare, maximul fiind de 100.000 de lei.