Lady Ashton a provocat deja furia Ministerului britanic de Externe din cauza poziţiei sale faţă de diplomaţii britanici din străinătate, iar Guvernul de la Londra este nemulţumit că cere o creştere bugetară de 5,8 la sută. Cu toate acestea, atacul din partea Germaniei ar putea reduce mandatul de cinci ani al lui Ashton, femeia politician cel mai bine plătită din lume, cu un salariu anual de circa 290.000 de euro.
Wolfgang Schauble, ministrul german de Finanţe, a declarat că Ashton „nu are puterea să reprezinte Europa” pe scena internaţională. El a criticat impresia pe care aceasta a lăsat-o în timpul „primăverii arabe”, apreciind că „nu a vorbit cu o singură voce” pentru toată Europa.
Elmar Brok, un eurodeputat din partidul cancelarului german Angela Merkel, a avertizat că Ashton are termen până în toamnă pentru a-şi dovedi abilităţile.
Ea este de asemenea criticată de Franţa, Spania şi alte ţări mai mici ale Uniunii Europene, în special pentru ceea ce consideră că este o abordare de nivel redus a funcţiei sale.
Funcţia lui Ashton a fost creată prin Tratatul de la Lisabona, care are o clauză ce ar permite înlăturarea sa din funcţie anul viitor, la jumătatea mandatului.