Potrivit Jandarmeriei Buzău, cei doi turişti, un bărbat şi o femeie, s-au rătăcit, sâmbătă seară, pe traseul turistic între vârful Penteleu şi satul Varlaam, iar în momentul în care şi-au dat seama că nu mai găsesc drumul la întoarcere au sunat la 112, dând câteva indicii despre locul în care se află, transmite corespondentul MEDIAFAX.
După preluarea apelului de urgenţă, două echipaje de jandarmi au pornit în căutarea celor doi turişti, cu atât mai mult cu cât se lăsa întunericul, iar acest lucru ar fi însemnat un risc mult mai mare pentru cele două persoane.
Căutările jandarmilor au fost extrem de greoaie, pe de o parte pentru că nu au existat suficiente date despre locul în care s-au rătăcit cei doi şi nu a putut fi restabilită o legătură telefonică din cauza semnalului slab, iar pe de altă parte traseul pe care l-au avut de parcurs jandarmii a fost extrem de dificil, cu porţiuni care nu făceau parte din niciun traseu turistic marcat şi cu vegetaţie foarte deasă şi hăţiş.
Cei doi turişti au fost găsiţi după trei ore de căutări susţinute ale jandarmilor montani. Odată ajunse la cei doi, echipajele de salvare au constatat că turiştii nu prezentau urme de epuizare fizică pentru a fi necesară acordarea de prim-ajutor.
Din relatările turiştilor, jandarmii au aflat că aceştia au vrut să parcurgă un traseu turistic pe vârful Penteleu, însă s-au rătăcit din cauza lipsei de experienţă în urmărirea traseelor marcate, şi a neechipării coresponzătoare unor astfel de drumeţii.
Cele două persoane au fost aduse în condiţii de siguranţă de către jandarmii montani buzoieni până la sediul Postului de Jandarmerie din localitatea Nehoiu.