Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia a fost transferat marţi la penitenciarul Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, unde urma să fie supus în cursul serii unei examinări medicale, a anunţat purtătoarea de cuvânt a TPI, Nerma Jelacici.
Ratko Mladici, în vârstă de 69 de ani, arestat joi în Serbia după 16 ani de căutare, este acuzat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), soldat cu aproximativ 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de persoane strămutate. Dintre aceştia, aproape 8.000 de musulmani au fost ucişi în cursul masacrului de la Srebreniţa.
La penitenciarul TPI, fostul general se va alătura lui Radovan Karadzici, fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, şi altor 30 de acuzaţi originari din fosta Iugoslavie, aflaţi în aşteptarea sau în cursul procesului.