Listarea Romgaz este una dintre priorităţile Ministerului Economiei, alături de vânzarea avantajoasă a pachetului minoritar de la OMV Petrom, a declarat Ariton într-o conferinţă de presă.
„Listarea Romgaz este la un stadiu de început. Aici durează cam un an, poate chiar un pic mai mult, 12 – 14 luni, până când ar fi finalizate procedurile şi ar fi listată compania”, a afirmat Ariton.
În schimb, potrivit ministrului, vânzarea pachetului de 9,84% din acţiunile de la Petrom se apropie de final, Ariton sperând într-o „afacere de succes”.
„Legat de Petrom, suntem într-o fază relativ finală de a vinde cei 9,84% din acţiuni şi, probabil, undeva la mijlocul lunii iulie această tranzacţie va fi finalizată dacă preţul va fi unul care ni-l dorim şi vom decide vânzarea la nivel guvernamental. Vrem să fie o afacere de succes, să fie un preţ cât mai bun pentru că nu are de câştigat decât bugetul şi România, în general”, a spus Ariton.
Acesta a refuzat să precizeze care este preţul minim pentru care ministerul este dispus să renunţe la pachetul minoritar de la Petrom.
Guvernul vrea să vândă pe piaţa de capital aproape 10% din acţiunile OMV Petrom şi 15% din titlurile Romgaz.