În intervalul ianuarie-martie 2012 consumul intern de gaze a ajuns la 17,8 milioane MWh, în scădere cu 2% faţă de nivelul de 18,15 milioane MWh din primele trei luni ale anului trecut.
Din consumul total, importurile au reprezentat 31,4%, faţă de 34,5% în primele trei luni ale anului trecut.
Gazele importate au costat în primele trei luni, în medie, 497 dolari/1.000 metri cubi, cu 25,8%mai mult comparativ cu valoarea de 395,6 dolari din ianaurie-martie 2011.
Exprimată în lei, creşterea preţului gazelor de import a fost de 35,4%, de la 114,5 lei/MWh la 155,04 lei/MWh.
Cei mai mari producători de gaze din România sunt companiile Romgaz Mediaş şi OMV Petrom.
Importurile sunt realizate în principal de la firme agreate de grupul rus Gazprom, respectiv WIEE şi Imex Oil.