„Poziţia Statelor Unite este că (Muammar) Kadhafi trebuie să plece”, dar „este dificil pentru cineva să fixeze un calendar”, a declarat Mullen, în cursul unei întrevederi cu presa în capitala egipteană.
„Din punct de vedere militar, tot ce văd indică o dorinţă de a continua creşterea presiunii pentru a-l forţa pe Kadhafi să plece”, a adăugat el.
„Până în prezent am văzut progrese foarte lente, din ce în ce mai multe persoane ale regimului său care dezertează, unele aparţinând aparatului său militar”, a precizat el.
Statele NATO, reunite miercuri la Bruxelles, au cerut de acum să se pregătească perioada post-Kadhafi, considerând sigură în final plecarea liderului libian, în pofida rezistenţei sale şi a declaraţiilor potrivit cărora nu se va supune.
„Întrebarea nu este dacă va pleca, ci când. Acest lucru ar putea dura mai multe săptămâni, dar s-ar putea întâmpla şi mâine şi, dacă pleacă, comunitatea internaţională trebuie să fie pregătită”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.
Presiunea împotriva lui Muammar Kadhafi se va intensifica până pleacă, a afirmat marţi preşedintele american, Barack Obama.