Prima pagină » Economic » Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere puternică, după ce date din China au sugerat că economia acestei ţări va evita o aterizare dură, informaţii care au atenuat temerile investitorilor, transmite Reuters.
14 iun. 2011, 19:15, Economic

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,8%, dar este în scădere faţă de începutul lunii iunie, cu 3,6%, din cauza îngrijorării provocate de criza datoriilor suverane din zona euro şi ritmul mondial de dezvoltare.

Titlurile bancare au consemnat printre cele mai mari creşteri, iar BNP Paribas, Banco Santander şi UniCredit au avansat cu 2,2%-2,5%.

Indicele STOXX Europe 600 Banking Index a pierdut însă peste 4% de la începutul acestui an.

Indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 0,51%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,69% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 1,5%.