Prima pagină » Social » Şapte persoane rănite după ce un autocar plin cu turişti a lovit o cisternă, pe Valea Oltului -2

Şapte persoane rănite după ce un autocar plin cu turişti a lovit o cisternă, pe Valea Oltului -2

Şapte persoane au fost rănite, vineri, după ce un autocar plin cu turişti a lovit o cisternă, pe DN 7, în localitatea vâlceană Racoviţa, la ora transmiterii acestei ştiri traficul în zonă fiind blocat pe un sens de mers, transmite corespondentul MEDIAFAX.
17 iun. 2011, 11:23, Social

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Vâlcea, accidentul s-a produs la kilometrul 217 al DN 7, fiind provocat de şoferul unui autocar care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţa sa. Astfel, autocarul, care circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu şi care era plin cu turişti, a lovit din spate o cisternă.

În urma impactului, şapte persoane care se aflau în autocar au acuzat dureri, urmând să fie transportate la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea.

Conform sursei citate, cisterna implicată în accident era goală.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul este blocat pe sensul Râmnicu Vâlcea – Sibiu, circulându-se alternativ pe celălalt sens.