Prima pagină » Social » Irizaţiile cu produs petrolier apărute în apa mării, la intrare în staţiunea Mamaia, au fost adunate

Irizaţiile cu produs petrolier apărute în apa mării, la intrare în staţiunea Mamaia, au fost adunate

Irizaţiile de produs petrolier, apărute, sâmbătă, în apa mării, la intrarea în staţiunea Mamaia, au fost adunate în cursul nopţii de către reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), aceştia precizând că apa de îmbăiere nu este afectată de acest fenomen.
Irizaţiile cu produs petrolier apărute în apa mării, la intrare în staţiunea Mamaia, au fost adunate

Potrivit ABADL, în noaptea de sâmbătă spre duminică s-a intervenit pe zona de plajă cuprinsă între hotelurile Malibu şi Doina, unde a fost semnalată, în apa mării, apariţia unor irizaţii de reziduu petrolier degradat, reuşindu-se colectarea acestora.

„S-a acţionat pe sectorul afectat de reziduu petrolier degradat şi s-au colectat, manual şi cu utilaje specializate, aproximativ cinci kilograme de produs petrolier degradat şi a fost curăţată întreaga zonă„, au spus reprezentanţii ABADL.

Aceştia au precizat că apa de îmbăiere nu este afectată de irizaţiile de produs petrolier, dar zona respectivă va fi monitorizată în continuare de către inspectorii ABA Dobrogea- Litoral.

Irizaţii cu produs petrolier au apărut, sâmbătă, în apa mării, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri, la intrarea în staţiunea Mamaia, reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral spunând că acestea au fost scoase la suprafaţă de hula înregistrată în ultimele zile.

Potrivit unui comunicat al ABADL, în zona cuprinsă între hotelurile Malibu si Doina, pe malul apei, pe o lungime de 500 metri, au apărut irizaţii de reziduu petrolier, cu mărimea de 1 – 5 centimetri.

„Se pare că acestea au apărut în urma fenomenului de hulă de fund, manifestat în ultimele zile, agitaţia mării aducând către plaja Mamaia rămăşiţe de poluări istorice din bazinul portuar al Mării Negre”, se preciza în comunicatul Administraţiei Bazinale de Apa Dobrogea Litoral. „De menţionat că acest fenomen este unul care se manifestă foarte rar, odată la 7 – 8 ani, de regulă la începutul sezonului estival”, se arăta în comunicat.

Câteva mii de turişti se află în aceste zile pe litoral, cei mai mulţi dintre ei alegând ca de fiecare dată staţiunea Mamaia.