Conform informării meteorologilor, în intervalul 19 – 22 iunie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în cursul după-amiezelor, când se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…36 de grade.
Indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi de podiş.
Marţi
Vremea va fi călduroasă, local caniculară după-amiaza, cu temperaturi maxime cuprinse între 29 şi 36 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic local în zonele de câmpie şi izolat în rest. Cerul va fi variabil în nordul ţării şi la munte, unde vor fi condiţii pentru descărcări electrice şi ploi slabe de scurtă durată, în timp ce în restul teritoriului se va menţine senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Minimele termice se vor încadra între 11…12 grade în depresiuni şi 22…24 de grade în Dealurile de Vest şi în Delta Dunării.
La Bucureşti
Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 19 grade.
Miercuri
Vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza; temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, iar în partea a doua a zilei izolat vor fi averse şi descărcări electrice în nordul ţării şi în zona de munte. Vântul va sufla slab până la moderat. Minimele termice se vor încadra în general între 14 grade şi 22 de grade.