Prima pagină » Sport » Vladimir Putin, deţinătorul centurii negre la judo, vrea să meargă la Jocurile Olimpice de la Londra

Vladimir Putin, deţinătorul centurii negre la judo, vrea să meargă la Jocurile Olimpice de la Londra

Preşedintele rus Vladimir Putin, deţinătorul centurii negre la judo, intenţionează să meargă la Jocurile Olimpice de la Londra pentru a asista la sportul său favorit, a anunţat luni la Los Cabos (Mexic) un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov.
Vladimir Putin, deţinătorul centurii negre la judo, vrea să meargă la Jocurile Olimpice de la Londra

Cu ocazia unei întâlniri cu premierul David Cameron, a cărui ţară va găzdui Jocurile Olimpice în perioada 27 iulie – 12 august, Putin şi-a exprimat dorinţa de a merge la Londra, potrivit acestui purtător de cuvânt.

„El va lua o decizie definitivă mai târziu”, a adăugat Peskov în faţa câtorva jurnalişti ruşi.

Amator de sport, Putin, în vârstă de 59 de ani, este un mare adept al acestei arte marţiale.

El nu a mai fost în Marea Britanie din 2003, din timpul primului său mandat la preşedinţia Rusiei.

Putin şi Cameron au avut o întrevedere bilaterală cu ocazia summitului G20, care a debutat luni la Los Cabos, în Mexic.