Prima pagină » Știri externe » Opt străini, printre victimele accidentului aviatic din Rusia

Opt străini, printre victimele accidentului aviatic din Rusia

Opt cetăţeni străini, dintre care unii cu dublă naţionalitate se numără printre cele 44 de victime ale catastrofei aeriene produse luni seara în Karelia, în nord-vestul Rusiei, au anunţat agenţiile de presă, citate de AFP.
21 iun. 2011, 09:36, Știri externe

Un suedez, un olandez şi doi ucraineni se află pe lista persoanelor decedate, împreună cu o familie cu patru membri care aveau naţionalitate rusă şi americană, a declarat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Pe lista victimelor figurează şi numele unui arbitru de fotbal, Vladimir Pettai, în vârstă de 38 de ani, care arbitra din 2003 în prima divizie rusă şi devenise în 2010 arbitru internaţional.

Asociaţia arbitrilor ruşi a confirmat decesul acestuia şi a prezentat condoleanţe familiei într-un comunicat.

Vladimir Pettai a arbitrat în urmă cu câteva zile meciul cu numărul 100 în prima divizie rusă între Rubin Kazan şi Dinamo Moscova.