În ceea ce priveşte autoturismele, livrările la cinci luni s-au redus cu 16% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 32.753 unităţi. În schimb, în mai faţă de luna anterioară vânzările au crescut cu 12,7%, la 9.537 unităţi.
Piaţa vehiculelor comerciale a avansat în perioada analizată cu 7,8%, la 4.908 unităţi, iar în mai faţă de aprilie a crescut cu aproape 30%, la 1.130 de unităţi.
Producţia de vehicule a înregistrat o scădere de 5,3% în primele cinci luni ale anului, la 139.541 unităţi. În luna mai au fost asamblate 28.330 unităţi, cu aproape jumătate mai mult faţă de luna anterioară.
De asemenea, exporturile au fost mai mici cu 5,4% în primele cinci luni, perioadă în care au fost livrate 126.781 unităţi. În luna mai au fost exportate 27.620 vehicule, cu 45% mai mult faţă de aprilie.
În cazul importurilor, în primele cinci luni au fost livrate cu aproape 7% mai puţine maşini, respectiv 26.731 unităţi, însă în mai faţă de luna anterioară s-au apreciat cu peste 8%, la 7.299 unităţi.
În primele cinci luni cea mai bine vândută marcă de vehicule a fost Dacia, cu 10.348 unităţi, urmată de Volkswagen, cu 4.125 unităţi, şi Skoda, cu 3.003 maşini.