Prima pagină » Politic » Vicepreşedinte PCM: În ultimii 91 de ani, statul român a fost în război permanent cu naţionalităţile

Vicepreşedinte PCM: În ultimii 91 de ani, statul român a fost în război permanent cu naţionalităţile

Vicepreşedintele PCM Fazakas Tibor susţine că datele privind evoluţia procentului minorităţilor naţionale arată că în ultimii 91 de ani statul român a fost în război permanent cu naţionalităţile şi că guvernele României nu au semnat niciodată un tratat de pace, de exemplu, cu minoritatea maghiară.
22 iun. 2011, 18:37, Politic

Vicepreşedintele PCM Fazakas Tibor a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că, dacă se analizează istoria modernă, se poate afirma că de 91 de ani, de când România s-a mărit teritorial, statul român este în război permanent cu naţionalităţile aflate pe teritoriul ţării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cum am putea aprecia altfel faptul că raportul etnic în România, în aceşti ani, s-a schimbat considerabil? Nu mai avem nemţi, care practic au fost vânduţi, la fel şi evreii. Dacă vorbim de bulgari, tătari, lipoveni, polonezi sau de sârbi, care sunt în curs de asimilare, şi dacă ne uităm la toate presiunile în aceşti 91 de ani asupra maghiarimii din România, atunci datele vorbesc, nu eu, politicianul, iar aceste date sunt concludente”, a spus Fazakas Tibor.

Liderul PCM a precizat că, dacă se are în vedere procentul minorităţilor din România şi se urmăreşte evoluţia, această afirmaţie este adevărată.

Potrivit sursei citate, „din păcate”, toate partidele politice care au avut probleme de imagine întotdeauna au scos „cartea pericolului maghiar”.

De asemenea, vicepreşedintele PCM a menţionat că guvernele României au semnat mai multe tratate internaţionale, dar niciodată nu au semnat un tratat de pace, de exemplu, cu minoritatea maghiară.

El a adăugat că la Alba Iulia, în 1918, s-a făcut o promisiune către toate minorităţile din Transilvania, respectiv că vor avea dreptul la autonomie, promisiunea care nu a fost respectată.

Fazakas a făcut aceste declaraţii în contextul discuţiilor despre reorganizarea administrativă a ţării.

El a subliniat, în acest sens, că PCM are câteva principii, primul fiind că acest demers nu trebuie făcut pripit, ci în urma unor dezbateri publice.

Totodată, el a reiterat ideea că PCM susţine o regionalizare asimetrică, adăugând că în prealabil este nevoie de o consultare a populaţiei.

Fazakas a apreciat că UDMR este într-o situaţie „dificilă”, însă singură nu poate să adopte o hotărâre atât de importantă.