Ponta a afirmat că afirmaţiile făcute de Băsescu la adresa lui, a lui Crin Antonescu, precum şi a unor lideri ai PSD şi PNL „nu au nicio valoare şi nicio seriozitate”.
„Eu despre Adrian Năstase, despre Ion Iliescu, despre Călin Popescu Tăriceanu am aceeaşi părere, pe care nu mi-am schimbat-o, că sunt oameni politici maturi, serioşi şi responsabili. Degeaba spune Băsescu despre Iliescu că este un om politic matur, când în trecut a făcut la adresa lui declaraţii incalificabile şi i-a provocat nenumărate rele. De asemenea, nu cred că îl încălzeşte cu ceva pe Adrian Năstase faptul că Băsescu spune că este un om politic matur, când el este târât de ani de zile prin tribunale din cauza lui Băsescu. Aşa că aprecierile lui Băsescu despre aceşti oameni politici au valoare zero şi nu pot fi luate în serios de nimeni”, a declarat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că dacă în locul lui Antonescu şi Ponta ar fi fost la Cotroceni alţi lideri ai opoziţiei, atunci „ar fi fost altceva”, şeful statului numindu-i, în acest context, pe Adrian Năstase, Miron Mitrea, Ion Iliescu, Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu.
„Dacă în locul lor erau alţi lideri ai opoziţiei, era altceva”, a spus Băsescu, la B1TV.
El a reluat acuzaţiile de imaturitate la adresa lui Antonescu şi Ponta.
Potrivit lui Traian Băsescu, Adrian Năstase este mult mai matur, iar cu Ion Iliescu poţi discuta.
„Ştiu un Mitrea mult mai matur, ştiu Năstase mult mai matur. Năstase poate fi acid când nu e o discuţie serioasă, dar poate fi un partener serios de discuţie. Ion Iliescu este un politician cu care poţi discuta în mod real, chiar dacă ai puncte de vedere diferite. Dar ce te faci cu copiii ăştia? Geoană poate fi şi el un partener de discuţie”, a declarat şeful statului.
Întrebat dacă îl consideră pe Geoană mai matur decât pe Ponta, Băsescu a declarat: „Da, categoric, e alt calibru de om politic. Ponta e încă la juniori, e la echipa aceea a lui Hagi, Luceafărul Constanţa. Şi acum am o părere bună (despre Ponta – n.r.), dar în raport cu funcţia pe care o are, e mult prea sus pentru maturitatea pe care o are. Ca şi Antonescu, de altfel”.
Întrebat dacă şi Tăriceanu e mai matur, Băsescu a răspuns: „Da”.