Prima pagină » Știri externe » Un tribunal din Afganistan invalidează alegerea mai multor deputaţi

Un tribunal din Afganistan invalidează alegerea mai multor deputaţi

Un tribunal special a invalidat, joi, alegerea mai multor deputaţi afgani, declaraţi învingători după alegerile legislative de la 18 septembrie 2010, marcate de fraude masive, o hotărâre care ar putea provoca o criză instituţională în Afganistan, relatează AFP.
23 iun. 2011, 16:28, Știri externe

Preşedintele acestui tribunal, Sidiquallah Haqiq, a citit, la Kabul, în faţa presei, o listă cu provinciile în care au fost recalculate rezultatele alegerilor. El a cerut Comisiei Electorale Independente (CEI) să anuleze alegerea mai multor deputaţi.

Acest tribunal special a fost creat în decembrie 2010, de către preşedintele Hamid Karzai, la solicitarea Parchetului General, pentru a studia numeroasele plângeri de contestare a rezultatului alegerilor legislative.

Parchetul General contestă, încă din toamna anului trecut, rezultatele anunţate de CEI. Comisia a invalidat, deja, un sfert dintre sufragiile exprimate în alegeri, marcate de un puternic absenteism (aproximativ 60 la sută), şi a anulat alegerea a 24 de candidaţi declaraţi învingători.

În pofida acestei situaţii, noul Parlament a fost inaugurat, sub presiunea parlamentarilor, de către Karzai, la sfârşitul lui ianuarie.