Programul evenimentului va începe de la ora 09.30, cu o slujbă religioasă la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae Vechi” cu prilejul sărbătoririi Sf. Ioan Botezătorul, patronul spiritual al Cavalerilor de la Malta, iar de la ora 12.00, va începe parada călare şi pe jos, în sunet de trompetă, a Cavalerilor de la Malta, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Parada va porni de la biserică spre centrul oraşului. La ora 13.00, cavalerii vor fi primiţi de oficialităţile locale, iar la 14.30 alaiul de cavaleri şi domniţe va porni spre Cetatea Râşnovului. Spre seară, se vor desfăşura turniruri cavalereşti, vizitarorii putând admira armele şi însemnele autentice ale cavalerilor, care datează din secolele secolele XI-XII.
„Cavaleri, domniţe, săbii, halebarde, lănci, scuturi, coifuri, cămăşi de zale, corturi şi turniruri sunt câteva din ingredientele de bază ale festivalului. Festivalul Medieval al Cetăţii Râşnov este unic, în primul rând, datorită faptului că implică în structura şi în organizarea sa unul dintre ordinele cavalereşti cele mai vechi şi respectate care au existat vreodată în istoria medievală – Cavalerii Ordinului Sfantului Ioan din Ierusalim sau Cavalerii Ioaniţi, cunoscuţi, mai simplu, drept Cavalerii de Malta”, se arată într-un comunicat al Primăriei Râşnov.
Deşi festivalul va dura doar o zi, Cavalerii de la Malta vor avea un program special, sâmbătă şi duminică. Ei vor face un tur al bisericilor fortificate din Ţara Bârsei la Cristian, Ghimbav, Hărman şi Prejmer.