„Atunci când încercăm să identificăm aceste condiţii, se enumeră aspecte de genul activităţii agenţilor economici din regiune sau nereluării până în prezent a circulaţiei trenurilor. Dar situaţia este diferită. Negocierile trebuie reluate fără niciun fel de precondiţii”, a declarat Carpov.
Carpov a precizat că activitatea agenţilor economici din regiunea transnistreană a avut doar de câştigat dupa introducerea unui regim comun cu Ucraina în 2006. „Numărul total de companii transnistrene înregistrate la Chişinău este de circa 800 şi nu există obiecţii la de înregistrare. Sunt companii care sută la sută exportă marfă în spaţiul UE”, a spus vicepremierul moldovean.
„Există o politică de emitere în public a acestor argumente fără dovezi, în special cu ocazia unor evenimente importante, pentru a crea o impresie care nu este împărtăşită de nimeni la masa de negocieri”, a explicat Carpov.
Eugen Carpov a precizat că toţi participantii la negocierile în formatul 5+2 susţin poziţia Republicii Moldova de reluare a procesului de negocieri.