„Dacă vă gândiţi la viteza avioanelor atunci când zboară deasupra mării, ele depăşesc de mai multe ori frontierele, pentru perioade scurte de timp„, a declarat el, citat de agenţia de presă Anatolia, adăugând că acest lucru nu ţine de o „intenţie rea”.
„Sunt lucruri neintenţionate, care se produc din cauza vitezei avioanelor”, a subliniat preşedintele turc în timpul unei vizite la Kayseri, în centrul ţării.
El a adăugat că au existat contacte telefonice cu regimul sirian după incident.
Cele două ţări, altădată aliate, şi-au retras reciproc diplomaţii.
Căutările erau în curs, sâmbătă, în Marea Mediterană, în largul privinciei turceşti Hatay (sud) pentru găsirea celor doi piloţi ai avionului F-4 Phantom care a decolat de la baza din Malatya (sud-est).
Un purtător de cuvânt al armatei siriene a confirmat vineri seara pentru AFP că avionul turc a fost doborât „după ce a intrat în spaţiul aerian sirian”.