Prima pagină » Știri externe » Lech Walesa părăseşte spitalul la care a fost internat din 8 iunie, pentru o pneumonie

Lech Walesa părăseşte spitalul la care a fost internat din 8 iunie, pentru o pneumonie

Liderul istoric al sindicatului Solidaritatea şi fost preşedinte polonez, Lech Walesa, în vârstă de 67 de ani, a părăsit miercuri spitalul din Gdansk, unde era internat de la 8 iunie, pentru o pneumonie, relatează AFP.
29 iun. 2011, 13:42, Știri externe

„Mă lasă să plec sub condiţii: mă aşteaptă o lună de convalescenţă. Mă simt slăbit şi voi rămâne cea mai mare parte a timpului acasă”, a declarat el.

„Medicii nu au reuşit să identifice bacteria care m-a atacat, dar ştiu că două persoane care m-au însoţit în Tunisia au primit de asemenea îngrijiri la spital pentru infecţie”, a adăugat el.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace a mers la sfârşitul lui aprilie în Tunisia, pentru a împărtăşi experienţa sa în materie de transformări democratice, după căderea comunismului în Polonia.

El a anunţat săptămâna trecută că starea sa de sănătate îl obligă să-şi anuleze deplasările în străinătate până la sfârşitul anului.

Lech Walesa suferă de mai mulţi ani de probleme cardiace şi de diabet. În 2008, lui i-a fost implantat un stimulator cardiac, în Statele Unite.