NATO dispune de suficiente resurse pentru a duce la bun sfârşit operaţiunea din Libia, dar europenii care fac parte din Alianţa Nord-Atlantică ar trebui să coopereze mai mult între ei, pentru a utiliza mai bine organizaţia, a declarat secretarul general Anders Fogh Rasmussen, citat de AFP.
„Pot să vă asigur, în primul rând, că avem toate resursele şi toate mijloacele necesare pentru a continua operaţiunea (din Libia) şi a o termina cu bine”, a declarat Rasmussen, în faţa presei, miercuri, la Budva, în Muntenegru.
Secretarul general al NATO a făcut aceste declaraţii imediat după o întâlnire cu premierul muntenegrean Igor Luksici, în cadrul unei reuniuni a Cartei Adriatice, din care fac parte mai multe state din Balcani, membri NATO sau aspiranţi la integrare în această organizaţie militară.
„Investiţiile europene în materie de apărare sunt prea limitate”, a continuat Rasmussen.
„O modalitate de a avansa va consta în a coopera mai mult, pentru a împărtăşi şi (a pune în comun) resurse, astfel încât să crească eficienţa”, a subliniat el.
„Operaţiunea din Libia demonstrează că aliaţii europeni, alături de Canada şi regiunea (de sud-est a Europei) pot avea o responsabilitate primordială”, a declarat, pe de altă parte, Rasmussen.
„Înainte, eram obişnuiţi cu o conducere americană a tuturor operaţiunilor. De această dată, majoritatea aparatelor au fost furnizate de aliaţii europeni, Canada şi ţările din regiune”, a subliniat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.