Prima pagină » Sport » Jean Paul Mendy s-a antrenat zece minute într-un centru comercial

Jean Paul Mendy s-a antrenat zece minute într-un centru comercial

Pugilistul francez Jean Paul Mendy s-a antrenat, marţi, timp de zece minute în centrul comercial Afi Palace, în vederea meciul de sâmbătă cu Lucian Bute, de la Romexpo.
05 iul. 2011, 13:42, Sport

Mendy a făcut exerciţii de încălzire şi a efectuat timp de cinci minute un mic antrenament cu mănuşile.

La final, francezul care s-a pozat cu panoul pe care scria „Campion pentru România”, cu cele şase hostesse, iar apoi un membru al stafului său i-a cerut uneia dintre acestea să facă poze întregii echipe cu restul fetelor.

După încheierea şedinţei de antrenament, Mendy şi staful său au mers la cumpărături în hipermarketul Real din cadrul complexului comercial.

Lucian Bute îşi va pune în joc pentru a opta oară centura mondială în faţa francezului Jean Paul Mendy, la 9 iulie, în cadrul galei „Campion pentru România”, ce va avea loc la Romexpo şi va fi transmisă de Pro TV.