În biroul lui Duşa au mai fost parlamentarii USL Ilie Sârbu şi Dan Radu Ruşanu.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că „sunt foarte multe motive” pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el precizând că UDMR ia în calcul ca parlamentarii săi să fie prezenţi în sală la votul pentru suspendare şi să voteze.
Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, că într-o oră USL va depune la Birourile permanente reunite documentele pentru declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
„În acest moment gruprurile parlamentare au adunat toate sesizările pe care noi le considerăm importante să le punem într-un document pe care să-l înaintăm preşedinţilor celor două Camere prin care să solicităm o şedinţă extraordinară a Camerelor reunite să-l suspendăm pe preşedintele României”, a declarat Eugen Nicolăescu.