Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că joi, în jurul orei 10.00, s-a solicitat intervenţia pompierilor pentru deblocarea unei uşi de apartament dintr-un bloc situat în oraşul Bălan.
La locul indicat s-a deplasat un echipaj de trei subofiţeri din cadrul punctului de lucru Bălan, cu o autospecială de intervenţie, care a deblocat uşa, găsind în interiorul apartamentului, pe podea, trupul neînsufleşit al unui bărbat de 61 de ani.
Potrivit sursei citate, pompierii au fost alertaţi de o vecină a bărbatului, care obişnuia să îl viziteze zilnic şi era îngrijorată că acesta nu răspundea la telefon şi nici la uşă de patru zile.
Cazul a fost preluat de poliţiştii din oraşul Bălan, care au început o anchetă în vederea stabilirii cauzelor şi a împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului.
„Nu au fost descoperite urme de violenţă pe trupul bărbatului, în schimb se vedea că acesta suferise o hemoragie puternică nazală şi anală”, a precizat reprezentantul Biroului de presă al Poliţiei Judeţene Harghita, inspectorul principal Incze Miklos.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc pentru necropsie.
Incze Miklos a afirmat că rezultatul examenului medico-legal va determina desfăşurarea ulterioară a anchetei.
Bărbatul nu avea familie şi, potrivit vecinilor, ducea o viaţă dezordonată.