Shahzad, în vârstă de 40 de ani, care lucrează pentru un site de informaţoo cu sediul în Hong Kong, era autorul unor articole despre presupusele legături între Al-Qaida şi armată. El a dispărut la la sfârşitul lui mai la Islamabad, iar cadavrul său a fost găsit ulterior la circa 150 de kiloemtri sud-est de capitală.
Declaraţiile amiralului Mullen sunt „extrem de iresponsabile” şi „nu ajută la rezolvarea acestui caz, apreciază Guvernul într-un comunicat difuzat de Ministerul Informaţiilor”.
„Nu am văzut nimic care să dezmintă informaţia potrivit căreia Guverul era la curent”, a declarat şeful Statului Major Interarme, evocând afirmaţiile cotidianului New York Times că moartea jurnalistului a fost ordonată de puternicele servicii de informaţii pakistaneze ISI.
Islamabadul a înfiinţat luna trecută o comisie de anchetă privind circumstanţele în care a decedat jurnalistul.
Or, astfel de declaraţii în acest caz sunt de natură să perturbe această anchetă, adaugă Ministerul pakistanez al Informaţiilor.