Prima pagină » Politic » Reunire a Colegiului Director al PDL, pentru stabilirea acţiunilor partidului. Strategia finală, după deciziile CC

Reunire a Colegiului Director al PDL, pentru stabilirea acţiunilor partidului. Strategia finală, după deciziile CC

Democrat-liberalii s-au reunit, luni, în şedinţa Colegiul Naţional Extraordinar, preşedintele PDL Vasile Blaga arătând că acest for va stabili acţiunile pe care partidul le va desfăşura în această perioadă, el menţionând că strategia finală va fi decisă după deciziile Curţii Constituţionale.
Reunire a Colegiului Director al PDL, pentru stabilirea acţiunilor partidului. Strategia finală, după deciziile CC

„Situaţia politică din ţară este pe cea pe care o ştiţi. Vom stabili împreună acţiunile pe care le vom desfăşura în această perioadă. Sub rezerva că strategia finală o vom adopta după deciziile de astăzi şi de mâine (luni şi marţi – n.r.) ale Curţii Constituţionale”, le-a spus Blaga reprezentanţilor PDL la începutul şedinţei, când a fost acceptată pentru câteva minute prezenţa presei.

Vasile Blaga a mai spus că democrat-liberalii vor lua măsuri organizatorice şi vor stabili responsabilităţile vicepreşedinţilor şi secretarilor executivi ai partidului.

La şedinţa Colegiului Director al PDL au fost invitaţi şi sunt prezenţi şi parlamentari ai partidului, printre aceştia aflându-se şi Elena Udrea.