Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că s-a înţeles cu liderul PSD Covasna, Horia Grama, ca la nivelul judeţului să nu fie făcut un sondaj de opinie cu privire la candidaţii potriviţi pentru a reprezenta uniunea la alegerile locale din 2012.
„Am convenit cu preşedintele Grama să nu cheltuim bani pe sondaje, ci să stabilim listele cu candidaţii pentru alegerile viitoare pe căi amiabile. Am decis acest lucru şi datorită faptului că în Covasna vom încerca să mergem pe liste separate, acolo unde va fi posibil, la alegerile locale”, a afirmat Marius Obreja.
Liderii USL au declarat pentru „Gândul” că, în urma centralizării datelor venite din teritoriu, după efectuarea sondajelor de opinie, scorul Uniunii la nivel naţional este situat între 60 şi 66%.
Filialele USL au termen până la 15 iulie să trimită rezultatele sondajelor de opinie conducerii celor trei partide pentru a se analiza scorul din fiecare judeţ, dar şi candidaţii potriviţi pentru a reprezenta Uniunea la alegerile locale şi parlamentare.
Potrivit secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, în Kiseleff au ajuns rezultatele din 30 de organizaţii judeţene. „După primirea acestor date, pot spune că scorul USL se situează între 60 şi 66%, iar trendul este în creştere, deoarece nu am primit rezultatele de la filialele care au scoruri bune. Spre exemplu la Teleorman nu am finalizat sondajul până acum”, a declarat pentru „Gândul” secretarul general al PSD.