Prima pagină » Sport » Rusul Kolobnev, depistat pozitiv la Turul Franţei

Rusul Kolobnev, depistat pozitiv la Turul Franţei

Rusul Alexandr Kolobnev (Katusha) este primul rutier depistat pozitiv la Turul Franţei 2011, cu un diuretic, el părăsind, luni, competiţia, după ce a fost controlat în etapa a cincea, informează AFP.
12 iul. 2011, 10:47, Sport

Potrivit formaţiei sale, Kolobnev a decis de unul singur să părăsească Turul la finalul primei zile de pauză. El este suspendat în aşteptarea analizei eşantionului B.

„Regulile interne ale echipei prevăd că dacă eşantionul B este pozitiv, rutierul va fi concediat şi va plăti o amendă echivalentă cu salariul lui pe cinci luni”, a anunţat echipa Katusha.

Preşedintele echipei, Andrei Tchmil, a precizat că s-a dus „de bunăvoie la poliţie, cu rutierul şi colegul de cameră al acestuia, Egor Silin, pentru a traduce şi a confirmat că nici el şi nici echipa nu sunt implicaţi în acest caz.

De asemenea, la hotelul în care se afla Kolobnev a fost efectuată o percheziţie, în timp ce Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a confirmat controlul pozitiv (prezenţa de hidrochlorothiazid).

În 6 iulie, ziua depistării pozitive, Kolobnev s-a clasat pe locul 34 în etapa câştigată de britanicul Mark Cavendish.

Kolobnev, în vârstă de 30 de ani, a fost medaliat cu argint la Campionatele Mondiale pe şosea, din 2009.