„Ca să pot comenta trebuie să am date despre fapte. La acest moment avem doar un scandal mediatic fără fond. Refuz să-mi imaginez că în secolul XXI demnitarilor de stat le poţi asculta telefoanele fără autorizaţie”, a afirmat Pivniceru.
Ea a mai spus că la acest moment nu este cunoscută natura acuzaţiilor care li se aduc celor doi procurori, existând doar o „agitaţie” din partea presei.
Pivniceru a precizat că procurorul Bălan este stupefiat şi că nu ştie acuzaţiile care i se aduc, iar la acest moment se află în biroul său.
La rândul său, judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM, a spus că judecătorii şi procurorii au fost aleşi de alţi magistraţi, şi nu au fost numiţi politic, astfel că apropierea acestora de un anumit partid ar fi „periculoasă”.
El a precizat că membrii CSM trebuie să fie ţinuţi la distanţă de aceste jocuri politice.
Întrebat dacă ştie că ar fi şi alţi membri CSM care şi-ar fi negociar funcţii, Danileţ a spus că nu are astfel de informaţii, dar că dacă s-ar confirma acest lucru ar fi „dezastruos”.
Danileţ a mai spus că o majoritate a CSM a cerut marţi ca în perioada interimatului de la Cotroceni să nu fie făcute numiri la conducerile DNA şi Ministerului Public.
Consiliul Superior al Magistraturii anunţă că a încuviinţat, marţi, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM, ambii având calitatea de învinuiţi.