Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, incidentul în urma căruia băieţelul a suferit un traumatism cranio-cerebral a avut loc, cel mai probabil, din cauza neatenţiei cadrelor medicale de la spitalul bârlădean, care au scăpat copilul de sub supraveghere.
„În cursul zilei de astăzi (n.r.-miercuri), medicii Spitalului de Copii ne-au cerut acordul pentru a transporta băieţelul la o clinică de specialitate din Iaşi, în vederea efectuării unor investigaţii medicale suplimentare după ce a căzut, cel mai probabil, din pat şi s-a lovit la cap. Copilul avea un hematom la cap, ceea ce i-a îngrijorat pe medicii bârlădeni, care au decis să-i facă tomografie pentru a elimina orice suspiciune cu privire la traumatismul suferit. Diagnosticat încă de la naştere cu o malformaţie congenitală la inimă, băieţelul este şi hiperkinetic, fiind în permanenţă foarte agitat, ceea ce ar putea explica şi incidentul nedorit de la spital”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
Copilul în vârstă de trei ani provine dintr-un centru de plasament din Bârlad, unde a fost transferat, la sfârşitul lunii martie, de la Spitalul de Cronici Tutova, închis de Ministerul Sănătăţii la 1 aprilie.
Băieţelul a fost diagnosticat încă de la naştere cu „tetralogie Fallot”, o malformaţie congenitală la inimă, în urmă cu doi ani suferind şi o intervenţie chirurgicală pe cord. În aceste condiţii, copilul este internat periodic în spitalul din Bârlad, pentru evaluări medicale de specialitate.
Conducerea Spitalului de Copii din Bârlad nu a putut fi contactată.