Contractul dintre Hidroelectrica şi Energy Holding a fost încheiat în anul 2006.
Anterior au fost denunţate alte cinci contracte, cu Euro-P.E.C., EFT, Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că până la sfârşitul lunii iulie ar putea fi denunţate toate contractele Hidroelectrica încheiate cu „băieţii deştepţi” şi speră ca până cel târziu la începutul trimestrului IV din acest an producătorul de electricitate să iasă din insolvenţă.
Chiţoiu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Hidroelectrica a înregistrat o pagubă de circa 4,5 miliarde lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde euro, din contractele bilaterale încheiate cu „băieţii deştepţi”.
Compania, cel mai mare producător de energie din România, a intrat în insolvenţă în luna iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011.
Administratorul judiciar a anunţat că vrea să găsească soluţii amiabile privind aceste contracte, prin discuţii cu beneficiarii acordurilor, menţionând însă că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.
Contractele directe de vânzare a energiei, la preţuri sub cele din piaţă, au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi expiră în 2014, 2015 sau 2018.