Prima pagină » Politic » Chestorul Manoloiu, despre declaraţiile lui Băsescu: Nu m-am simţit ameninţat, ci atenţionat

Chestorul Manoloiu, despre declaraţiile lui Băsescu: Nu m-am simţit ameninţat, ci atenţionat

Şeful Direcţiei Evidenţa Populaţiei din Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestorul Constantin Manoloiu, a spus, luni, că nu se simte ameninţat de declaraţiile făcute la adresa sa de către preşedintele suspendat Traian Băsescu, precizând că a simţit-o ca pe-o "atenţionare".

„Nu am simţit-o ca pe-o ameninţare, ci ca pe-o atenţionare să ne facem treaba”, a spus Constantin Manoloiu, răspunzând unei întrebări cu privire la posibilele ameninţări din declaraţiile preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Chestorul Constantin Manoloiu a mai precizat că a executat un ordin de informare către ministrul de Interne, Ioan Rus, atunci când a comunicat MAI „că nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuţie revine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente”.

El a precizat că a semnat un ordin de informare către ministru care este un politician.

Totodată, chestorul şef a spus că el nu a transmis Curţii Constituţionale, ci a adresată-o ministrului de Interne, Ioan Rus.

Respectiva adresă a fost remisă Curţii Constituţuionale în 2 august, iar informaţiile din ea a deterninat amânarea pronunţării unei decizii privind validarea sau invalidarea referendului din 29 iulie.

Întrebat dacă au fost făcute presiuni de către oficiali sau alţi oameni politici, şeful Evidenţei Populaţiei a spus: „Nu mă simt ameninţat de nimeni. Eu sunt un profesionist, nu fac politică şi nu voi face niciodată”.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri, 3 august, că şeful de la Evidenţa Populaţiei, chestorul Constantin Manoloiu, „a minţit” ori înainte, ori după referendum.

Băsescu a susţinut că decizia din 2 august a Curţii Constituţionale – prin care s-a amânat validarea sau invalidarea referendului din 29 iulie – a fost generată de un chestor. „Nu ştiu dacă e bine, domnul chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. (…) Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor”, a spus Traian Băsescu.

„Este clar că Ioan Rus a dat o dispoziţie pe data de 2, după ce pe 1, ca de altfel şi înainte de desfăşurarea referendumului, dăduse dispoziţie să dea cifra corectă. Pe data de 2, Ioan Rus a dat dispoziţia să blocheze decizia Curţii Constituţionale, şi atunci chestorul şef cu Evidenţa Populaţiei nu a făcut decât să se execute, numai că Ioan Rus şi chestorul trebuiau să ştie un lucru. Au văzut cazul Adrian Năstase, când cel care a dat dispoziţia şi a fost beneficiar, omul politic, a primit doar doi ani de închisoare, pe când funcţionarii care au executat fapta ilegală au primit 5, 6, 7 ani. Deci, eu cred că domnul chestor nu a învăţat nimic din cazul Năstase”, a mai susţinut Traian Băsescu.