„La momentul în care am propus-o (pe Mona Pivniceru-n.r.), am avut în minte şi am gândit ca un fost magistrat: că mi-am dorit ca un ministru al Justiţiei să fie un magistrat. Cineva dintre noi – vorbesc la timpul trecut – un judecător sau procuror”, a spus Ponta.
Întrebat dacă ar trebui ca Mona Pivniceru (care a demisionat miercuri din Consiliul Superior al Magistraturii) să-şi da demisia şi din funcţia de judecător, Victor Ponta a spus: „De ce să-şi dea demisia ? Evident că nu. Nu-i cere legea aşa ceva. Trebuie să rămână judecător. Va reprezenta mai bine pe magistraţi şi sistemul justiţiei, rămânând judecător. Este foarte clar că nu poate şi nu face activitate politică. E un avantaj să rămână judecător”.
Despre o eventuală convocare de urgenţă a Plenului CSM pentru a lua act de demisia judecătoarei Pivniceru din Consiliu, Victor Ponta – care e ministru interimar al Justiţiei – a declarat că el „nu convoacă nimic”, considerând că 20 august – când este programată şedinţa plenului – este o dată rezonabilă.
Totuşi, Ponta a remarcat faptul că, pentru respingerea cererii de detaşare a lui Pivniceru de la CSM la Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii a putut să se reunească. Apoi, Ponta a rectificat, spunând „Secţia pentru judecători a CSM” s-a reunit. „Pentru respingere s-a reunit; când e vorba de admitere, procedura durează ceva mai mult”, a continuat ironic Ponta.
Întrebat dacă s-a gândit la mai multe nume de magistraţi sau doar la Mona Pivniceru pentru nominalizare la Ministerul Justiţiei, Ponta a declarat că doar la aceasta.
„E o persoană care are în primul rând o experienţă, pe care nimeni nu i-o poate contesta, peste 20 de ani ca magistrat. Nu e orice fel de magistrat, este judecător la Înalta Curte de Casaţie. E judecător ales nu de oameni politici, ci de propriii colegi ca reprezentant în CSM, e o persoană care s-a exprimat în mod public în favoarea independenţei justiţiei. În rest, nu o cunosc foarte bine pe Pivniceru, dar o cunosc din viaţa publică şi din activitatea de magistrat şi sunt convins că mesajul, pentru lumea justiţiei, de a numi un magistrat ministru al Justiţiei – încerc să-mi amintesc când s-a mai întâmplat – cred că este un mesaj bun”, a conchis Victor Ponta.
Mona Pivniceru şi-a dat demisia miercuri din funcţia de membru ales de judecătorii instanţei supreme în CSM, demersul survenind respingerii cerererii de detaşare a sa de la Consiliu la Ministerul Justiţiei (MJ).
Plenul CSM se reuneşte în 20 august pentru a lua în discuţie cererea de detaşare a judecătoarei Mona Pivniceru de la instanţa supremă la MJ.
Pivniceru a fost propusă de liberali pentru funcţia de ministru al Justiţiei, iar Ponta a anunţat, luni, nominalizarea ei.