Prima pagină » Știri externe » Julian Assange este într-o stare de spirit „combativă”, potrivit avocatului său

Julian Assange este într-o stare de spirit „combativă”, potrivit avocatului său

Julian Assange este într-o stare de spirit "combativă", a declarat duminică avocatul său în faţa ambasadei Ecuadorului din Londra, unde s-a refugiat fondatorul WikiLeaks, adăugând că acesta vrea să vadă că se iau măsuri pentru protejarea drepturilor sale şi a celor ale WikiLeaks.
Julian Assange este într-o stare de spirit

Fostul judecător spaniol Baltasar Garzon a anunţat că s-a întâlnit cu Assange şi l-a găsit „într-o stare de spirit combativă”.

„El le mulţumeşte ecuadorienilor şi în special preşedintelui Rafael Correa că i-a acordat azil” şi „i-a cerut avocatului său să demareze o acţiune în justiţie pentru a proteja drepturile WikiLeaks, pe cele ale sale şi ale tuturor persoanelor care fac obiectul unei anchete”, a adăugat Garzon cu câteva zeci de minute înainte de apariţia programată a lui Julian Assange.