Hunedoara: O femeie de 35 de ani, diagnosticată cu gripa porcină

O femeie în vârstă de 35 de ani din judeţul Hunedoara a fost diagnosticată, miercuri, cu gripă nouă, ea fiind însă izolată la domiciliu de mai multe zile, după ce virusul gripal AH1N1 a fost confirmat la o persoană din familia sa.

Urmărește
55 afișări
Imaginea articolului Hunedoara: O femeie de 35 de ani, diagnosticată cu gripa porcină

Hunedoara: O femeie de 35 de ani, diagnosticată cu gripa porcină (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău, pacienta de 35 de ani este nora femeii de 58 de ani care a călătorit în Germania şi în cazul căreia gripa AH1N1 a fost confirmată în urmă cu câteva zile. Tot atunci, virusul a fost confirmat şi în cazul unei fete de zece ani, care este nepoate femeii de 58 de ani.

"De opt zile, de când a fost diagnosticată cu gripă femeia de 58 de ani, toate cele trei persoane au rămas izolate în casă. Ele au făcut tratament cu Tamiflu. Termenul de izolare a trecut, iar cele trei persoane pot ieşi din casă", a declarat dr. Cecilia Birău.

Potrivit sursei citate, femeia de 35 de ani a primit tratament încă de când a fost diagnosticată soacra sa, iar probele recoltate de la ea au fost trimise tot atunci, pentru a se vedea dacă are gripă. Rezultatele au sosit abia miercuri, confirmându-se diagnosticul.

Până miercuri dimineaţă, în judeţul Hunedoara au fost confirmate cinci cazuri de gripă AH1N1, două dintre persoanele diagnosticate fiind deja externate din spital.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici