Alba: Nicolae Furdui Iancu şi Ionuţ Fulea candidează la alegeri
Potrivit datelor furnizate de BEJ Alba, Nicolae Furdui Iancu este primul pe lista de candidaţi ai PNL pentru Consiliul Local Alba Iulia.
Interpretul de muzică populară a mai reprezentat PNL şi în legislatura trecută, însă în Consiliul Judeţean Alba, unde a coordonat Comisia de Cultură.
La rândul său, Ionuţ Fulea candidează din partea PDL pe poziţia a 13-a pe lista pentru Consiliul Judeţean Alba. Şi el mai fost consilier în municipiul Alba Iulia în legislatura 2000-2004, iar la alegerile trecute a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Sebeş, fără însă să câştige fotoliul de edil.
În judeţul Alba, cei mai mulţi candidaţi la alegerile locale din 1 iunie îi are PSD -1.313, PNL-1.308, PDL -1.306 şi PC- 997. Pe listele PNG-CD sunt înscrişi 924 de candidaţi, PRM are 907 candidaţi, PNŢCD – 551, PER-317, UDMR-314, iar PIN – 303 candidaţi.