Prima pagină » Alegeri 2008 » Bistriţa: Candidaţii PRM la funcţiile de aleşi locali cotizează cu sume între 3.000 şi 50.000 lei

Bistriţa: Candidaţii PRM la funcţiile de aleşi locali cotizează cu sume între 3.000 şi 50.000 lei

Candidaţii PRM din Bistriţa-Năsăud la funcţiile de consilieri municipali, judeţeni, primar de municipiu şi preşedinte de CJ sunt nevoiţi să cotizeze cu sume între 3.000 de lei şi 50.000 de lei, în lipsa unor sponsorizări de la firme, a declarat, vineri, liderul filialei judeţene a PRM Ioan Aurel Rus
Bistriţa: Candidaţii PRM la funcţiile de aleşi locali cotizează cu sume între 3.000 şi 50.000 lei
04 apr. 2008, 11:32, Alegeri 2008

Deputatul Ioan Aurel Rus, preşedintele filialei judeţene a PRM, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că cei mai puţini bani, 3.000 de lei, trebuie să aibă candidaţii la Consiliul Local Bistriţa aflaţi pe poziţia a zecea.

Pe măsură ce se apropie de primele poziţii, suma creşte ajungând la peste 50.000 de lei în cazul celui clasat pe locul întâi şi care este inclusiv candidatul partidului la funcţia de primar al Bistriţei sau preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

"Nu există o altă soluţie fiindcă firmele nu vin să ne ajute pe noi fiind atrase de partidele de la care îşi pot recupera banii. Pentru campanie fiecare trebuie să vină cu bani de acasă. Este singura soluţie pe care o avem”, a declarat Ioan Aurel Rus.

Potrivit sursei citate, candidatul PRM la Primăria Bistriţa, Mihai Belei, şi-a angajat un consultant de imagine al cărui nume nu a vrut însă să-l divulge, dar nici suma pentru care l-a angajat. Mihai Belei este, însă, şi primul pe lista de consilieri municipali. PRM şi-a propus să câştige cel puţin şase posturi în viitorul legislativ al Bistriţei.

O sumă de peste 50.000 de lei va trebui să aibă şi candidatul PRM la şefia Consiliului Judeţean, Constantin Pamfiloiu care, de asemenea, va fi şi primul pe lista de consilieri judeţeni. Pamfiloiu este în prezent vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. El susţine că va fi propriul său consultant fiindcă nu există nimeni altcineva care să cunoască mai bine decât el problemele partidului.

Deputatul Ioan Aurel Rus a declarat că a decis să pună condiţia contribuţiei financiare a candidaţilor după ce, în urma campaniei din 2004, PRM a rămas cu datorii de 18.000 de lei în special la televiziuni, radiouri şi ziare.

"Candidaţii au plecat, iar eu a trebuit să plătesc. A fost foarte greu să scap de datoriile respective”, a declarat Rus.