Geoană: Suntem aproape de o victorie istorică la Timiş

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este convins că social-democraţii vor câştiga alegerile locale din 1 iunie şi consideră că PSD este aproape de o "victorie istorică" în Timiş, având în vedere şansele candidatului PSD la Primăria Timişoara.

Urmărește
5 afișări
Imaginea articolului Geoană: Suntem aproape de o victorie istorică la Timiş

Geoană: Suntem aproape de o victorie istorică la Timiş (Imagine: Mediafax Foto)

"Suntem aproape de ceea ce putem numi o victorie istorică la Timiş. Este o tendinţă generală, constat cu plăcere că la nivelul întregii ţări cetăţenii încep să se întoarcă spre PSD şi o spun cu modestie că ne îndreptăm spre o victorie a PSD la alegerile locale din 1 iunie", a spus Geoană.

Potrivit sursei citate, PSD se aşteaptă să câştige cele mai multe consilii judeţene şi cele mai multe primării şi la nivel naţional, pentru judeţul Timiş mizând pe faptul că Ilie Sârbu va câştiga preşedinţia CJ Timiş.

"Suntem aproape convinşi că vom câştiga numărul cel mai mare de consilii judeţene din România, sunt convins că şi Ilie Sârbu la Timiş va demonstra că merităm să avem încredere pentru câştigarea alegerilor locale, suntem convinşi că vom intra în turul doi la Timişoara (Primăria Timişoara - n.r.) cu Ion Răducanu", a mai spus Geoană.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici