Gigi Becali îl susţine pe Aurelian Pavelescu pentru Primăria Capitalei

Preşedintele PNG-CD, Gigi Becali, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că îl susţine, inclusiv financiar, pe candidatul PNŢCD la Primăria Capitalei, Aurelian Pavelescu.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Gigi Becali îl susţine pe Aurelian Pavelescu pentru Primăria Capitalei

Gigi Becali îl susţine pe Aurelian Pavelescu pentru Primăria Capitalei (Imagine: Mediafax Foto)

"Consider că Aurelian Pavelescu este cel mai demn şi cel mai bun pentru Primăria Capitalei. Rămâne să negociem şi la sectoare, să vedem dacă putem face o alianţă", a spus Becali, într-o conferinţă de presă organizată la sediul său şi la care au participat preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ, şi candidatul Aurelian Pavelescu.

Becali a mai spus că ideea i-a venit în timpul unei "discuţii instantanee" cu Aurelian Pavelescu.

"Este o provocare şi pentru mine, dar şi pentru partid. Cred că aritmetica electorală în Bucureşti se va schimba începând de astăzi. Mai cred că a venit momentul ca partidele neparlamentare să stea la aceeaşi masă şi să găsească soluţii, deoarece cele trei poluri mari - PDL, PNL şi PSD - vor să rămână singure pe scena politică", a declarat candidatul PNŢCD la Primăria Capitalei, Aurelian Pavelescu.

La rândul său, preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ, a precizat că ţărăniştii au un candidat propriu pentru Primăria generală a Capitalei, deoarece liberalii bucureşteni sunt convinşi că pot obţine singuri acest post. Miluţ anunţase săptămâna trecută că o alianţă electorală între PNL şi PNŢCD are 99% şanse de reuşită.

"Ludovic Orban, în mod surprinzător, nu doreşte să lucreze în echipă, ci vrea să fie solist", a spus Miluţ. El a dorit să mai precizeze că în alte oraşe colaborarea dintre PNL şi PNŢCD este bună şi a dat ca exemplu municipiul Timişoara, unde ţărănistul Gheorghe Ciuhandru va fi susţinut pentru obţinerea unui nou mandat de PNL.

Aurelian Pavelescu a fost exclus din PIN în 2006, pentru că a purtat negiocieri cu PNG-CD fără a avea mandat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici