- Home
- Alegeri 2008
- DEVA, (02.04.2008, 15:20)
Mihai Leu candidează pentru funcţia de primar al Hunedoarei
Fostul campion mondial la box profesionist Mihai Leu va intra în cursa pentru funcţia de primar al municipiului Hunedoara, lansarea oficială a candidaturii sale, din partea Partidului Conservator, urmând să aibă loc joi.

Mihai Leu candidează pentru funcţia de primar al Hunedoarei (Imagine: Mediafax Foto)
Lansarea oficială a candidaturii lui Mihai Leu va avea loc joi, la Hunedoara.
"De mai mult timp intenţionez să candidez pentru funcţia de primar al Hunedoarei şi cred că acum este momentul. Ca sportiv de performanţă am reprezentat cu mândrie şi am făcut cunoscut numele oraşului meu natal în toată lumea, acum simt că pot face mult mai multe pentru oamenii din Hunedoara", a spus Mihai Leu.
În vârstă de 40 de ani, Mihai Leu a intrat în politică în urmă cu şase ani, fiind membru al Consiliului Naţional al Partidului Conservator şi s-a aflat pe listele acestei formaţiuni politice la alegerile europarlamentare de anul trecut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
În prezent pilot de raliu, Mihai Leu a devenit, la începutul lunii ianuarie a acestui an, consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Karoly Borbely.
Leu a fost primul campion mondial din boxul profesionist românesc la categoria semimijlocie WBO – 1997. După ce a renunţat la pugilism, Mihai Leu a concurat în Campionatul României de Raliuri pentru piloţi, câştigând titlul de campion naţional în anul 2003.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe