În municipul Galaţi, oamenii legii au sancţionat, de la începutul campaniei electorale şi până marţi, Partidul Democrat Liberal, pentru că şi-a lipit mesaje pe stâlpii de electricitate din localitate, şi pe candidatul independent Corneliu Mangalea, care şi-a pus însemnul electoral atât pe stâlpi, cât şi pe trotuare.
"Am primit opt amenzi în valoare de 300 de lei fiecare pentru că ne-am lipit afişele pe stâlpi, numai că avem aprobare de la Electrica să facem acest lucru. Am contestat toate amenzile", a declarat Mircea Nicu Toader, preşedintele filialei judeţene a PDL.
Neregulile atât în oraşul de la Dunăre, cât şi în restul judeţului.
"În comuna Nicoreşti, două eleve în vârstă de zece ani fiecare au rupt afişe de pe stâlpi. Au fost amendaţi părinţii lor cu câte o sută de lei. A mai fost amendat şi candidatul PDL din Cavadineşti, Aurel Florea – primarul în funcţie, pentru că şi-a montat un banner pe o clădire dezafectată fără a avea acordul proprietarului", a declarat corespondentului MEDIAFAX Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.
De asemenea, Eugen Tăbăcaru, primarul PC din Ghidigeni, s-a ales cu o plângere penală pentru abuz în serviciu, pentru că a ordonat demontarea unei scene amplasate în comună, pe care diverse alte formaţiuni îşi prezentau candidaţii.