FOCUS: Sistemul de vot uninominal, un sistem complicat, care poate duce la situaţii surpriză

Sistemul de vot uninominal mixt care va fi folosit pentru alegerea viitorilor membri ai Parlamentului şi modul de atribuire a mandatelor au stârnit, în ultimul an, multe critici – că uninominalul românesc nu e suficient de uninominal, că Parlamentul se va umple de "manelişti" şi "baroni locali".

Urmărește
75 afișări
Imaginea articolului FOCUS: Sistemul de vot uninominal, un sistem complicat, care poate duce la situaţii surpriză

FOCUS: Sistemul de vot uninominal, un sistem complicat, care poate duce la situaţii surpriză

Într-o situaţie similară s-ar putea afla un candidat care a obţinut, de exemplu, 47 la sută din voturile exprimate în colegiu, dar a fost surclasat de doi colegi de-ai săi de partid, care au, fiecare, 48 la sută din voturi în colegiile în care au candidat şi deci vor adjudeca înaintea sa cele două mandate care revin în circumscripţie partidului din care fac parte.

De asemenea, un candidat care a primit 49 la sută din voturile alegătorilor într-un colegiu dar a pierdut mandatul în favoarea unuia care a strâns 51 la sută din voturi în acelaşi colegiu va fi "sărit" la atribuirea de mandate în acestă etapă.

Pentru acesta rămâne şansa ca, odată atribuite toate mandatele corespunzătoare circumscripţiei, partidul să mai aibă dreptul, în urma redistribuirii, la mandate suplimentare. Astfel, numărul de mandate ce se cuvin circumscripţiei vor fi suplimentate, prin derogare de la prevederea că în fiecare colegiu se atribuie un singur mandat.

În acest fel, se poate ajunge la situaţia ca numărul parlamentarilor care reprezintă un judeţ să fie mai mare decât i se cuvenea ţinând cont de norma de reprezentare, iar un colegiu să fie reprezentat de doi parlamentari şi nu doar de unul, aşa cum prevede legea. Legea prevede că alegătorii dintr-un colegiu vor fi reprezentaţi doar de un candidat din colegiul respectiv, indiferent dacă acesta va fi ales în sistem majoritar sau proporţional, respectiv dacă va întruni majoritatea voturilor sau va primi mandat folosindu-se şi de rezultatelor obţinute de partidul său în circumscripţie.

O altă derogare de la lege se face şi în cazul candidaţilor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Legea permite unui astfel de candidat să nu candideze într-un singur colegiu uninominal, ci în toate colegiile de deputat, putând astfel să strângă voturi din toate circumscripţiile electorale. Aceşti candidaţi privilegiaţi trebuie să strângă doar 10 la sută din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat, ei nu vor reprezenta în Parlament un anume colegiu, iar mandatele acestora se adaugă mandatelor calculate în funcţie de populaţia fiecărui judeţ şi a normei de reprezentare.

Astfel, indiferent de modul de atribuire a mandatelor, majoritar sau proporţional, sistemul de vot este unul uninominal, singurii a căror candidatură nu se încadrează în acest sistem fiind candidaţii din partea organizaţiilor minorităţilor naţionale.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici