Mediafax Echipa

Clinton şi Obama se atacă dur înaintea alegerilor primare din Pennsylvania

Candidaţii democraţi şi-au intensificat atacurile unul împotriva altuia, cu două zile înaintea unui vot crucial, Hillary Clinton criticându-l dur pe Barac Obama pentru că acesta a apreciat că John McCain ar fi mai potrivit pentru preşedinţia SUA decât George W. Bush.

AVAS a scos la privatizare pachetul majoritar de acţiuni la IAR Ghimbav

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a scos la vânzare pachetul de 12,2 milioane de acţiuni, reprezentând 64,89% din capitalul social al IAR Ghimbav, privatizarea urmând să aibă la bază negocierea pe bază de oferte finale, a anunţat luni Autoritatea.

Romania’s AVAS Puts Up For Sale Helicopter Maker IAR Ghimbav

Romania’s Privatization Authority AVAS put up for sale a 64.89% stake in Romania’s sole helicopter maker IAR Ghimbav, AVAS said Monday in a press statement.

Treisprezece maşini avariate în urma unor accidente în lanţ pe A1

Cinci accidente în lanţ în care au fost implicate 13 maşini s-au produs, în noaptea de duminică spre luni, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 11, fără să fie înregistrate victime.

Pescador spaniol, atacat de piraţi în largul coastelor somaleze

Un pescador spaniol cu 26 de membri ai echipajului la bord a fost atacat duminică de piraţi în timp ce pescuia în largul coastelor Somaleze, a anunţat ministrul spaniol al Afacerilor Externe.

Investitorii arabi aşteaptă achiziţii ieftine în străinătate

Statele din Golful Persic, ale căror venituri au crescut semnificativ odată cu avansul cotaţiei petrolului, au redus investiţiile în străinătate, în aşteptarea unor achiziţii avantajoase, ca urmare a crizei de pe piaţa creditelor.

Dalai Lama, calificat drept „mincinos” în timpul unei manifestaţii prochineze din Statele Unite

Liderul spiritual tibetan, Dalai Lama, a făcut apel la comunitatea internaţională să depună eforturi pentru protejarea mediului înconjurător, în timp ce câteva sute de demonstranţi prochinezi l-au acuzat că minte în privinţa violenţelor din Tibet.

Poliţiştii nepalezi, autorizaţi să deschidă focul la trecere flăcării olimpice prin Everest

Autorităţile nepaleze au mobilizat un efectiv restrâns de militari şi poliţişti care vor fi autorizaţi să tragă, dacă este nevoie, împotriva eventualilor manifestanţi protibetani în timpul trecerii flăcării olimpice prin Everest luna viitoare, potrivit unor surse oficiale.

Coreea de Nord a produs 30 de kilograme de plutoniu – presă

Coreea de Nord a anunţat Statele Unite în decembrie că a produs în total circa 30 de kilograme de plutoniu, cu aproximativ 20 de kilograme mai puţin decât estimările Washingtonului, a dezvăluit luni un cotidian japonez.

Candidatul PDL la preşedinţia CJ Constanţa a îndemnat alegătorii să-l voteze pe Mazăre

Candidatul Partidului Democrat-Liberal la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa, avocatul Ion Popescu, a surprins, duminică, asistenţa de la lansarea candidaţilor democrat-liberali pentru alegerile locale, îndemnându-i pe cei prezenţi să voteze cu social-democratul Radu Mazăre.

Rezultate din Liga I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XXX-a a Ligii I:

Dinamo a remizat cu Unirea Urziceni

Echipa Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut în compania formaţiei Unirea Urziceni, în etapa a XXX-a a Ligii I.

Georgescu i-a anunţat pe jucătorii de la Dacia că Sorin Cârţu şi-a dat demisia

Primarul oraşului Mioveni, Ioan Georgescu, i-a anunţat, duminică seară, pe jucătorii echipei Dacia că antrenorul Sorin Cârţu a demisionat.

Mititelu: Bag echipa a doua la meciul cu Steaua dacă Mureşan nu-şi cere scuze

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, vrea ca preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, să-şi ceară scuze, până luni, la ora 16.00, pentru un eveniment petrecut în 1973, în caz contrar urmând să trimită echipa a doua la meciul cu Steaua, din etapa a XXXII-a a Ligii I.

Năstase: Cei care au crezut în miracole au primit un tiran

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, duminică, la lansarea candidaţilor PSD Vaslui pentru alegerile locale, că este momentul să se arate electoratului că în ultimii patru ani, "s-a dărâmat mult şi s-a trăit în haos", iar "cei ce au crezut în miracole au primit un tiran".

Liderul PDL Constanţa, Stelian Duţu, a demisionat din funcţie

Liderul Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, Stelian Duţu, a demisionat, duminică, din această funcţie, fără a-şi motiva decizia, chiar în ziua când au fost lansaţi candidaţii partidului pentru Primăria Constanţa şi preşedinţia Consiliului Judeţean.

Marii producători auto vor să investească în China (Video ProTv)

Marii producători auto sunt interesaţi să investească tot mai mult în China, unde anticipează pentru acest an un nou record al vânzărilor, în condiţiile în care cererea de pe pieţele occidentale este afectată de probleme economice şi creşteri ale preţurilor.

Serghei Lavrov anticipează „tulburări” în Europa după independenţa Kosovo

Evoluţia internă a Uniunii Europene este în contradicţie cu politica sa externă, fapt demonstrat de exemplul Kosovo, a cărui independenţă promite "tulburări" în Europa, apreciază şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

DN1: Accident grav provoct după ce un autobuz plin cu studenţi, rămas fără frâne

Un autobuz plin cu 43 de studenţi din Timişoara rămas fără frâne a provocat, duminică, un accident în localitatea sibiană Apoldu de Sus, lovind două autoturisme din faţa sa şi rănind trei persoane.

Premiul cel mare la tragerea specială Loto 6/49 de Florii va fi reportat

Niciun jucător la tragerea specială Loto 6/49 de Florii nu a ghicit toate cele şase numere extrase, astfel că premiul la categoria I, de peste 18 milioane de lei, va fi reportat pentru săptămâna viitoare.

Sorin Oprescu demisionează, luni, din PSD

Senatorul Sorin Oprescu a anunţat, duminică după-amiază, în Parcul Carol, la întâlnirea cu susţinătorii, că luni dimineaţă îşi va înainta demisia din PSD.

Creştinii ortodocşi sărbătoresc Floriile (Video ProTv)

Creştinii ortodocşi sărbătoresc, duminică, cu o săptămână înainte de Paşte, Floriile, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind aclamat de discipolii lui şi locuitorii oraşului.

Universitatea Cluj – Gloria Buzău, scor 1-2

Formaţia Gloria Buzău a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I, în care oaspeţii s-au impus datorită unui gol marcat în minutul 90+3.

Bucharest City Hall Candidate Sorin Oprescu Leaves Social Democrats

Romanian senator Sorin Oprescu announced he will resign from the Social Democratic Party.

Confruntare armată între forţele afgane şi iraniene, soldată cu un mort

Un profesor afgan a fost ucis şi doi grăniceri iranieni au fost răniţi, într-o confruntare armată între forţele afgane şi iraniene din provincia afgană de graniţă Nimroz, a anunţat duminică Ministerul de Interne de la Kabul.

Farul Constanţa a învins Dacia Mioveni

Echipa Farul Constanţa a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), formaţia Dacia Mioveni, într-un meci contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I.

Papa Benedict vizitează locul atentatelor de la 11 septembrie

Papa Benedict al XVI-lea a vizitat duminică Ground Zero, locul din New York în care se afla World Trade Center, distrus în atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001.

CVM Tomis Constanţa – campioana României a doua oară consecutiv

Echipa CVM Tomis Constanţa a câştigat, duminică, pentru a doua oară consecutiv, titlul de campioană a României la volei masculin, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (29-27, 21-25, 25-10, 25-12), formaţia VCM Piatra Neamţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zeci de turişiti din Bucureşti, blocaţi nouă ore pe Ceahlău

Un număr de 40 de bucureşteni au rămas blocaţi timp de nouă ore pe Ceahlău, într-o zonă în care pericolul producerii avalanşelor era maxim, ei încercând să ajungă din staţiunea Durău la cabana Dochia, pe un traseu nerecomandat de salvamontişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Turişti blocaţi în Bucegi, recuperaţi de salvamontişti

Un număr de 13 turişti rămaşi blocaţi, duminică, pe diverse trasee din Masivul Bucegi au fost ajutaţi de salvamontiştii din Buşteni să coboare în staţiune, pentru că, nefiind echipaţi corespunzător, nu au mai putut coborî singuri de pe munte.

Piaţa Domenii din sectorul 1 al Capitalei a fost redeschisă

Piaţa Domenii din sectorul 1 al Capitalei a fost redeschisă, iar comercianţii de produse agricole - care timp de două săptămâni, pe perioada lucrărilor de reamenajare şi modernizare, şi-au vândut produsele în pieţele 1 Mai şi Matache - şi-au reluat de sâmbătă activitatea în această piaţă.

Richard Branson ar putea fi primul om care oficiază o căsătorie în spaţiu

Multimiliardarul Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic, ar putea oficia o căsătorie la 112 kilometri deasupra Terrei în cadrul primului zbor galactic sub-orbital, care ar putea avea loc în 2009.

„Dragostea în vremea holerei”, cea mai dorită carte la Târgul Gaudeamus de la Cluj

Romanul "Dragostea în vremea holerei" de Gabriel Garcia Marquez a fost votat cea mai dorită carte la cea de-a noua ediţie a Târgului Gaudeamus de la Cluj, care a avut loc în perioada16 - 20 aprilie.

Bulgaria vrea dublarea compensaţiilor pentru închiderea reactoarelor de la Kozlodui

Bulgaria a cerut Comisiei Europene să dubleze compensaţiile financiare pentru închiderea a patru reactoare de la centrala nucleară de la Kozlodui, la 1,1 miliarde euro, a declarat, duminică, ministrul bulgar al Economiei şi Energiei, Petar Dimitrov.

Analişti militari, instruiţi de Pentagon pentru a lansa mesaje pozitive despre Irak

Mai mulţi analişti militari americani solicitaţi de posturile de televiziune să comenteze războiul din Irak au fost instruiţi de Pentagon, existând suspiciuni că au fost manipulaţi pentru a relata favorabil despre administraţia George W. Bush.

Adrian Ilie împlineşte 34 de ani

Managerul sportiv Adrian Ilie, care împlineşte duminică 34 de ani, a declarat şi-a dorit două lucruri, victoria Stelei cu Oţelul Galaţi, care s-a şi împlinit, iar apoi vrea titlul de campion, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.

Programul turneului de fotbal de la Jocurile Olimpice de la Beijing

Tragerea la sorţi pentru faza grupelor la turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice de la Beijing (6-23 august):

Marius Niculae: Mutu este exact ca Torres…poate distruge orice apărare din lume

Fotbalistul echipei Inverness, Marius Niculae, l-a comparat pe jucătorul Fiorentinei, Adrian Mutu, cu spaniolul Fernando Torres şi a precizat că românul "poate distruge orice apărare din lume", informează Sunday Mail.

Royal Dutch Shell: Biocarburanţii nu vor rezolva problema energiei la nivel mondial

Biocarburanţii nu vor rezolva problema energiei la nivel mondial, a declarat directorul general al grupului Royal Dutch Shell, Jeroen van der Veer, pe fondul amplificării controverselor legate de beneficiile şi dezavantajele aduse de fabricarea unor carburanţi alternativi.

Boc: PDL nu va încheia nicio alianţă cu un PNL condus de Tăriceanu

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, faptul că PDL nu va accepta niciun fel de parteneriat politic cu PNL, atât timp cât PNL va fi condus de Călin Popescu Tăriceanu şi de "aghiotanţii lui".