Musk debutează în Europa. Tesla livrează primele maşini produse în Germania

Tesla va livra marţi clienţilor primele 30 de automobile Model Y produse la uzina sa de 5 miliarde de euro din Gruenheide, primul său centru de producţie european, care reprezintă cea mai mare investiţie într-o fabrică de automobile din Germania din istoria recentă, anunţă Reuters.

Urmărește
477 afișări
Imaginea articolului Musk debutează în Europa. Tesla livrează primele maşini produse în Germania

Musk debutează în Europa. Tesla livrează primele maşini produse în Germania

Directorul executiv Elon Musk a sosit luni la Berlin pentru eveniment, scriind pe Twitter: "Sunt încântat să predau mâine primele maşini de producţie fabricate de Giga Berlin-Brandenburg!"

Clienţii aleşi vor primi configuraţia Model Y Performance, un vehicul care costă 63.990 de euro şi are o autonomie de 514 km, a precizat Tesla, adăugând că noile comenzi ar putea fi livrate începând cu luna aprilie.

Cancelarul german Olaf Scholz va participa la evenimentul care ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu opt luni. Chiar şi aşa, autorităţile locale au spus că proiectul a fost totuşi finalizat relativ rapid.

"Unii oameni nu au avut încredere că Germania poate face acest lucru", a declarat marţi ministrul regional de finanţe Joerg Steinbach la radio rbb. "Noi am arătat asta lumii".

Mai mult de 3.000 din cei 12.000 de muncitori de care uzina are nevoie au fost angajaţi până acum, a declarat Tesla marţi.

Întârzierea acordării licenţei pentru fabrică a însemnat că Tesla a trebuit să deservească comenzile europene anterioare de la fabrica sa din Shanghai, ceea ce a dus la creşterea costurilor logistice.

"Este o diferenţă uriaşă în ceea ce priveşte eficienţa capitalului să localizezi producţia pe un continent", a scris Musk pe Twitter.

La capacitate maximă, uzina va produce 500.000 de maşini anual - mai mult decât cele 450.000 de vehicule electrice pe baterii pe care rivalul german Volkswagen le-a vândut la nivel global în 2021. De asemenea, va genera 50 de gigawaţi-oră (GWh) de energie în baterii, depăşind toate celelalte uzine din Germania.

Deocamdată, Volkswagen încă deţine supremaţia pe piaţa europeană a vehiculelor electrice, cu o cotă de piaţă de 25% faţă de 13% pentru Tesla. Musk a declarat că accelerarea producţiei va dura mai mult decât cei doi ani necesari pentru a construi uzina.

JPMorgan a prezis că Gruenheide va produce aproximativ 54.000 de maşini în 2022, urmând să crească la 280.000 unităţi în 2023 şi la 500.000 de unităţi până în 2025.

Volkswagen, care a primit deja 95.000 de comenzi de vehicule electrice în Europa în acest an, plănuieşte o nouă fabrică de vehicule electrice de 2 miliarde de euro, alături de fabrica sa din Wolfsburg şi şase fabrici de baterii în Europa.

Însă calendarul său este în urma celui al Tesla, fabrica de automobile urmând să se deschidă în 2026, iar prima fabrică de baterii în 2023.

La 4 martie, Tesla a primit aprobarea finală din partea autorităţilor locale pentru a începe producţia, cu condiţia să îndeplinească mai multe condiţii, care acoperă aspecte precum utilizarea apei şi controlul poluării aerului.

Constructorul auto a fost la un pas de a pierde contractul de furnizare a apei atunci când grupurile locale de mediu au depus o plângere împotriva ministerului mediului, contestând licenţa acordată furnizorului de apă al Tesla.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
tesla,
germania,
fabrică

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici