Adelina Dragomir

Kelemen: Şedinţa de citire a deciziei CC era o formalitate

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, după şedinţa Parlamentului în care s-a citit decizia CC privind referendumul, că a fost vorba de o formalitate prevăzută în Constituţie şi "prin prezenţa sau neprezenţa" parlamentarilor nu se putea schimba decizia Curţii, de aceea UDMR a participat la şedinţă.

Hrebenciuc, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului: Nu ajută la nimic

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului, că aceasta nu ar ajuta la nimic, el menţionând însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor parlamentare social-democrate.

Blaga: PDL consideră că astăzi trebuie să înceteze acţiunea politică ce a făcut atâta rău României

Colegiul Director al PDL consideră că trebuie să înceteze luni toată acţiunea politică ce "a făcut rău României", Parlamentul să ia act de decizia CC şi Traian Băsescu să se întoarcă la Cotroceni, iar politicienii să se aşeze la aceeaşi masă pentru a găsi soluţii pentru ieşirea din criza economică.

Antonescu a eliberat din funcţie consilierii numiţi de el la Cotroceni

Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat, luni, decrete pentru eliberarea din funcţie a tuturor consilierilor numiţi de el la Administraţia Prezidenţială. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Crin Antonescu a semnat decrete pentru eliberarea din funcţiile de consilier prezidenţial a lui Vasile Enache, Gheorghe Rotaru, Daniel Barbu, Maria-Cristina Manda, Radu Zlati, Victor Voicu.

Duşa: Alegerile parlamentare vor fi în 2 decembrie. Şedinţa Guvernului pe această temă va fi la 1 septembrie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat că alegerile parlamentare vor avea loc în data de 2 decembrie, Guvernul urmând să ia hotărârile legate de organizarea scrutinului în şedinţa din 1 septembrie.

Hrebenciuc: Conform legii, nu este loc de surprize; Cred că va exista cvorum la Parlament

Social-democratul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, referitor la şedinţa Parlamentului pentru citirea hotărârii CC privind referendumul, că, potrivit legii, "nu este loc de surprize", adăugând că în mod normal nu ar trebui nici să existe probleme cu cvorumul.

Ghişe: PNL va susţine propunerile mele. Sper ca PSD să facă la fel

Senatorul liberal Ioan Ghişe a declarat, pentru Gândul, că "PNL va susţine" propunerile sale privind hotărâri ale Parlamentului legate de referendumul pentru demiterea preşedintelui.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui. Este de aşteptat ca la şedinţă parlamentarii să aibă intervenţii, una dintre acestea putând fi a senatorului liberal Ioan Ghişe, care a declarat că a pregătit proiecte de hotărâre care vizează ca Parlamentul să decidă valabilitatea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Stolojan: Întoarcerea lui Băsescu la Preşedinţie, speranţa de mai bine privind credibilitatea României

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că se aşteaptă, după şedinţa de luni a Parlamentului, ca Traian Băsescu să se întoarcă la Preşedinţie, deoarece aceasta "este speranţa de mai bine în ceea ce priveşte credibilitatea României".

Stolojan: Rectificarea bugetului reflectă deteriorarea situaţiei economice a României

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că rectificarea bugetară aprobată de Guvern reflectă deteriorarea situaţiei economice a României, contribuie la această deteriorare şi arată că până la sfârşitul anului nu este nicio speranţă de redresare economică, ci va fi mai rău.

Premierul Ponta participă la reuniunea Internaţionalei Socialiste, în Africa de Sud

Premierul Victor Ponta participă la reuniunea Internaţionalei Socialiste, la Cape Town, el urmând să se afle de luni până joi în Africa de Sud, unde va participa la mai multe reuniuni şi întâlniri politice cu ocazia acestui congres.

Năstase: Mă bucur că s-a decis NUP în cazul ofiţerilor veniţi să pună în executare mandatul

Adrian Năstase spune, într-o postare pe blog, că se bucură că s-a decis neînceperea urmăririi penale în cazul celor doi ofiţeri de poliţie veniţi, în 20 iunie, să pună în executare mandatul împotriva sa, menţionând totodată că aceştia şi-au făcut datoria şi datorită lor mai este, probabil, în viaţă.

Raluca Turcan va candida pentru un nou mandat în Parlament

Deputatul PDL de Sibiu Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că va candida pentru un nou mandat în Parlament, în colegiul în care a câştigat la alegerile precedente şi a arătat, legat de crearea platformei de dreapta, că aceasta vrea să ofere în campanie "o alternativă la politica de dezbinare a USL".

Corlăţean l-a asigurat pe ambasadorul Turciei de sprijinul României pentru aderarea ţării la UE

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a reiterat, vineri, într-o întâlnire cu ambasadorul turc Ömür Şölendil, sprijinul ferm al României pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană.

Opt terorişti veniţi din Orientul Mijlociu în România au fost expulzaţi. Decizia, luată la sesizarea Parchetului Curţii de Apel de către SRI

Serviciul Român de Informaţii a cerut Parchetului Curţii de Apel Bucureşti declararea ca indezirabile a opt persoane din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, "din motive de securitate naţională", fiind suspectate de "acţiuni subversive" în favoarea unor grupări teroriste. CAB a admis sesizarea procurorilor.

Baconschi: Ministrul francez Fabius şi-a anulat vizita la Bucureşti. Izolarea internaţională, opera USL

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi susţine că ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, şi-a anulat vizita programată la Bucureşti la începutul lunii septembrie, el opinând totodată că "adevărata izolare internaţională a României abia a început" şi "este opera USL".

Stolojan: O demisie a lui Băsescu ar fi ultima cireaşă pe un tort amar

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan declară că Traian Băsescu "îşi va relua atribuţiile şi va încerca să repare atât cât se mai poate din ceea ce a fost stricat" privind credibilitatea României în plan extern, el apreciind că o demisie a acestuia ar fi "ultima cireaşă" pe un "tort amar".

Ponta: Am sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă pentru grave deficienţe în utilizarea banilor UE

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a fost sesizat în urma unei înştiinţări referitoare la "grave deficienţe" semnalate în derularea a trei proiecte cu finanţare europeană în Bistriţa-Năsăud şi Alba, proiecte din Programul Operaţional Sectorial de Mediu, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

Martori la accidentul aviatic de la Craiova: Avionul era în flăcări încă de când se afla în aer, iar copilotul nu s-a catapultat

Primii martori care au ajuns la locul accidentului aviatic petrecut, joi, la Craiova, susţin că avionul era în flăcări încă de când se afla în aer, iar copilotul nu s-a catapultat, adăugând că cei doi ocupanţi ai aparatului de zbor au mai încercat dimineaţă de încă două ori să-l ridice de la sol.

Ponta: Am rectificat bugetul preluat de la fosta guvernare, care era bazat pe o filozofie antisocială

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că a aprobat rectificarea bugetului preluat de la fosta guvernare, care, în opinia sa, a fost un buget construit pe o filozofie "antisocială" şi a subliniat că fondurile alocate iniţial "în scop politic" pentru piscine şi pârtii au fost redistribuite.

Chelaru: Nu e suficient ca Geoană să vrea să fie membru de partid,. Trebuie să vrea şi PSD

Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu este suficient ca senatorul Mircea Geoană să-şi exprime dorinţa de a reveni în partid, mai este necesar şi acceptul PSD, "având în vedere momentele relativ delicate prin care a trecut şi la care a expus şi partidul".

Antonescu: Depolitizarea justiţiei, deşi clamată ca o realizare de multă vreme, rămâne a fi făcută

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat joi, cu ocazia învestirii Monei Pivniceru ca ministru al Justiţiei, că depolitizarea justiţiei, deşi clamată ca o realizare de multă vreme, rămâne a fi făcută până la capăt, iar credibilizarea justiţiei nu e marfă de export, ci o necesitate.

Europarlamentarii USL solicită Comisiei Europene o poziţie despre anchetele privind referendumul

Europarlamentarii USL au transmis, vineri, o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding, solicitându-le o poziţie oficială despre anchetele procurorilor Parchetului General şi ai DNA privind votarea la referendumul din 29 iulie.

Cezar Preda: Guvernul va transmite CC mai multe date privind numărul alegătorilor pentru a crea confuzie

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a susţinut, vineri, că Guvernul şi USL se pregătesc să transmită Curţii Constituţionale mai multe date privind numărul alegătorilor, care vor crea confuzie în luarea unei decizii privind referendumul.

Iliescu: Presiune asupra justiţiei? De unde până unde? Este o falsă abordare a lucrurilor

Fostul preşedinte Ion Iliescu declară, legat de sesizarea de către CSM a Inspecţiei Judiciare privind afirmaţiile sale, ale lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, că este "regretabil" că preşedintele Consiliului lansează "acuze false" în loc să ia în considerare îngrijorarea legitimă a opiniei publice.

Cezar Preda: PDL nu exclude coabitarea cu Executivul. Dacă lui Ponta i-a venit mintea la cap, va coabita

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, referitor la afirmaţia lui Victor Ponta privind coabitarea cu Traian Băsescu, că dacă acestuia "i-a venit mintea la cap şi vrea să coabiteze, va coabita" şi a precizat că democrat-liberalii nu exclud coabitarea cu Executivul.

Cezar Preda: Guvernul să trimită repede, chiar vineri, documentele solicitate de Curtea Constituţională

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, că solicită Guvernului să transmită cât mai curând documentele cerute de Curtea Constituţională privind referendumul.

Udrea: Hellvig a aprobat finanţarea promovării turistice în concerte Lady Gaga, Red Hot Chili Peppers

Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea susţine că actualul ministru Eduard Hellvig a aprobat, în 3 iulie, finanţarea promovării turistice a României în concertele Lady Gaga şi Red Hot Chili Peppers, apreciind totodată că promovarea brandului turistic prin concerte este un lucru bun.

Iliescu: Haite de procurori dau năvală peste oameni. Parlamentul să cheme la ordine Parchetul General

Fostul preşedinte Ion Iliescu a afirmat, miercuri, pe blog, că "haite" de procurori care manifestă "un primitivism feroce" dau năvală peste oameni, în case, chestionându-i asupra votului la referendum, el apreciind că Parlamentul trebuie să intervină şi să "cheme la ordine" Parchetul pentru abuzuri.

CC a solicitat Guvernului să comunice listele electorale actualizate până la 10 iulie

Curtea Constituţională a solicitat Guvernului să comunice, până la 21 august, listele electorale permanente actualizate până la data de 10 iulie.

Antonescu: În anii următori avem nevoie de o strategie temeinică în sport, la nivel guvernamental

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni, în cadrul ceremoniei de decorare a sportivilor medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra, că este nevoie de o strategie temeinică în sport, la nivel guvernamental şi instituţional, pentru a valorifica atuurile din sportul românesc.

Fenechiu, despre Dobre: Am fost nemulţumit de bâlbâiala de la MAI, dar e exagerată urmărirea penală

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, luni, că şi-a exprimat nemulţumirea legată de activitatea fostului ministru Victor Paul Dobre şi de adresa către CC, făcând acest lucru în interiorul partidului, dar a menţionat că nu vede ca acesta să fi încălcat legea "vreo clipă".

Fenechiu: Băsescu să înceteze cu instigarea instituţiilor, acum el încearcă „o lovitură de stat”

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a susţinut, luni, că preşedintele suspendat Traian Băsescu ar fi cel care instigă instituţii ale statului împotriva poporului şi încearcă în acest fel "o lovitură de stat", acuzând mutarea competiţiei politice "pe terenul justiţiei".

Zgonea: Convoc marţi conducerea Camerei, cererea Parchetului va fi trimisă Comisiei juridice

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a decis convocarea, pentru marţi, a Biroului Permanent al Camerei, pentru a se transmite la Comisia juridică solicitarea Parchetului în cazul lui Victor Paul Dobre.

Flutur: Facem apel la USL să pună capăt crizei politice. Prognoza de creştere economică este sumbră

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că democrat-liberalii fac un apel la Uniunea Social Liberală să pună capăt crizei politice, prognoza de creştere economică fiind una sumbră, de 0.8% pentru luna septembrie.

Reprezentanţii PDL s-au întâlnit cu delegaţia FMI, CE, BM. Videanu: Am agreat ca la fiecare misiune de evaluare să avem o întrevedere

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat luni, după întâlnirea reprezentanţilor partidului cu delegaţia FMI, CE şi BM, că a fost agreat ca la fiecare misiune de evaluare să aibă loc şi întrevederi cu democrat-liberalii.

Băsescu: USL nu mai are limite. Fac un apel la ei să înţeleagă că atacurile la CC şubrezesc instituţia

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, vineri, că face un apel la USL "să înţeleagă că atacurile la CC sunt inutile şi şubrezesc instituţia" şi a menţionat că, dacă judecătorii au nişte probleme, el are convingerea că şi le rezolvă între ei, iar CC nu trebuie adusă în disputa politică.

Băsescu: Cei cu domiciliul în străinătate sunt în cvorum la referendum, ca şi la prezidenţiale

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a susţinut, joi, că cetăţenii români cu domiciliu în străinătate trebuie să fie parte a cvorumului la referendum, precizând că aceştia ar fi în lista electorală permanentă, chiar dacă îşi completează datele la momentul votului pe tabele separate.

Judecătorul CC Acsinte Gaspar: Am cerut şi eu preşedintelui Curţii Constituţionale convocarea plenului. Am aflat despre erată de la televizor

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, joi, pentru "Gândul", că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii "pentru a clarifia unele lucruri".

MAE a iniţiat demersurile pentru a stabili numărul românilor cu drept legal de şedere în străinătate

MAE transmite că va respecta solicitările CC privind actualizarea listelor electorale şi, în acest sens, a iniţiat deja demersurile necesare pentru a stabili numărul cetăţenilor români care deţin un drept legal de şedere în ţara de reşedinţă şi care au împlinit 18 ani până la 29 iulie 2012.