Adelina Dragomir

42 de morţi, în urma unui incendiu într-un bloc din Shanghai – VIDEO

Cel puţin 42 de persoane au murit în incendiul izbucnit luni într-un bloc-turn cu 28 de etaje din centrul oraşului Shanghai, a anunţat agenţia China Nouă, publicând un nou bilanţ al catastrofei.

Romania To Sit Next Test In Schengen Accession – Airport Reevaluation

Experts from the Schengen Area evaluation committee will visit Romania Monday to Wednesday, to assess the country's progress regarding air borders, as some European Union member states are skeptical about Romania's capacity to join the Area in March 2011.

Deputaţii PNL şi PSD au părăsit lucrările Camerei, nemulţumiţi că şedinţa este condusă de Anastase

Deputaţii PNL şi cei ai PSD au părăsit, luni, lucrările Camerei Deputaţilor, după ce s-au arătat din nou nemulţumiţi de faptul că şedinţa era condusă de Roberta Anastase, pe care au acuzat-o de fraudarea legii pensiilor.

Antonescu: Dacă se asumă răspunderea pe Legea salarizării, vom discuta despre depunerea unei moţiuni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, în cazul în care Guvernul va decide să îşi asume răspunderea în Parlament pentru Legea privind sistemul unitar de salarizare, se va discuta la nivelul partidelor de opoziţie despre depunerea unei moţiuni de cenzură.

Jamie Olliver, Coldplay şi Jeremy Clarkson sunt ambasadori de ultimă generaţie

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, consideră că Jamie Olliver, Coldplay sau Jeremy Clarkson sunt ambasadorii de ultimă generaţie în relaţiile culturale româno-britanice.

Peste 1.000 de clienţi ai Volksbank au cerut tribunalului suspendarea plăţii ratelor la credite

Peste 1.000 de clienţi ai Volksbank au depus la Tribunalul Bucureşti două cereri de chemare în judecată a băncii, pentru eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit, şi au solicitat suspendarea plăţii ratelor la împrumuturi până la momentul soluţionării litigiului.

Mai multe ţări ezită să trimită reprezentanţi la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace

Mai multe ţări încă ezită să trimită reprezentanţi la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace în decembrie, anunţă Institutul Nobel, după ce China a avertizat ţările care îl vor susţine pe disidentul Liu Xiaobo.

Vladimir Epstein, directorul Gaudeamus: Târgul este un moment de vârf în industria cărţii

Directorul Gaudeamus, Vladimir Epstein, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că târgul este un moment de vârf în industria cărţii, distribuţia în domeniul editorial fiind, în prezent, foarte slabă.

Cristea: Nu cred că ar vrea cineva să simtă durerile mele

Atacantul dinamovist Andrei Cristea, care a suferit o dublă fractură de pomete, duminică seară, în partida cu Universitatea Craiova, a declarat că nu crede că ar dori cineva să simtă durerile pe care le-a suportat imediat după accidentare, informează site-ul oficial al FC Dinamo.

Peste 30.000 de studenţi au acces gratuit la concerte, muzee, teatre şi operă, la Festivalul Unifest

Peste 30.000 de studenţi din 17 centre universitare din toată ţara au acces gratuit la concerte, muzee, spectacole de teatru şi operă, precum şi la film, în cadrul celei de-a noua ediţii a Festivalului Unifest, desfăşurat între 15 şi 25 noiembrie, sub sloganul "Distracţie gratis, nu degeaba".

Fătuloiu i-a propus ministrului Igaş schimbarea din funcţie a şefului Poliţiei Neamţ

Şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu, a propus ministrului de Interne, Traian Igaş, schimbarea din funcţie a şefului Poliţiei Neamţ, comisar-şef Aurelian Vasea Şoric, pentru management defectuos, în urma asasinatului de duminică.

Geoană, mandatat de BPN al PSD să nu semneze trimiterea la promulgare a Legii educaţiei

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost mandatat de Biroul Permanent Naţional să nu semneze trimiterea la promulgare a Legii educaţiei, în cazul în care Guvernul va persista în angajarea răspunderii în Parlament.

Romanian Govt To Consult Constitutional Court On Education Bill – Sources

Romania's Government will ask the Constitutional Court for an opinion on the procedure through which it may take a vote of confidence on the education bill, people close to the matter told MEDIAFAX on Monday.

Polonia interzice fumatul în locurile publice

Fumatul este interzis în toate locurile publice din Polonia, cu excepţia străzilor, în virtutea unei noi legi restrictive care a intrat în vigoare luni.

Antonescu: UDMR a anunţat că nu mai vine la întâlnirea iniţiată de PNL

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, după şedinţa BPC, că UDMR a anunţat, după şedinţa Coaliţiei de luni dimineaţă, că nu mai vine la întâlnirea iniţiată de formaţiunea sa, deşi iniţial confirmase participarea, el apreciind că acest lucru s-a întâmplat sub presiunea şi ameninţarea PDL.

Kelemen: Legea salarizării va fi adoptată, cel mai probabil, prin asumarea răspunderii Guvernului

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Legea salarizării unitare va fi adoptată, cel mai probabil, prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament.

Băsescu, despre CC: E evident cât de penibilă poate fi o instituţie inconsecventă cu propriile decizii

Şeful statului a declarat, joi, că au fost probleme serioase în discuţiile cu FMI, CE, BM legate de "credibilitatea şi predictibilitatea" deciziilor instituţiilor juridice ale României, care adesea "fară justificare şi temei constituţional" au interferat "masiv" politica economică a Guvernului.

Un sondaj referitor la posibila candidatură a lui Falcă la preşedinţia PDL, lansat pe Facebook

Un sondaj privind posibila candidatură a primarului din Arad, Gheorghe Falcă, la preşedinţia PDL a fost lansat pe pagina sa de Facebook, utilizatorii reţelei de socializare fiind solicitaţi să-şi exprime părerea pe această temă.

Peste 700 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul Rapid – Steaua, din Cupa României

Peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura ordinea publică la meciul dintre Rapid şi Steaua Bucureşti, ce se va desfăşura, în această seară, la ora 20.45, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României.

Udrea: Piaţa construcţiilor se va relansa anul viitor

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat joi că piaţa construcţiilor se va relansa anul viitor, pe fondul stabilizării economiei.

Google, anchetat pentru colectarea abuzivă de date prin sistemul Street View

Autoritatea americană pentru Telecomunicaţii (FCC) a anunţat iniţierea unei anchete împotriva Google, după ce compania a recunoscut că a colectat date private prin sistemul Street View.

Preşedintele Funcţionarilor Publici: Vom intra în grevă generală dacă stimulentele nu vor fi incluse în salariu

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, joi, la intrarea în sediul Ministerului Finanţelor, că la întâlnirea cu Gheorghe Ialomiţianu îi va spune că sindicaliştii vor intra în grevă generală dacă stimulentele nu vor fi incluse în salariu.

Udrea: Ministerul Dezvoltării Regionale are lucrări începute de 2 mld. euro şi buget de 600 mil.euro

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are lucrări de construcţii începute în valoare de circa două miliarde de euro, iar bugetul pentru investiţii a fost de 600 de milioane de euro în acest an, a declarat joi, ministrul de resort, Elena Udrea, la un seminar organizat de MEDIAFAX.

Udrea: Multe firme de construcţii au falimentat din cauza creditelor de angajament neachitate de stat

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va încerca să achite datoriile restante de anul trecut către constructori în baza unor credite de angajament din cauza cărora în acest an multe firme din domeniu au intrat în insolvenţă, a declarat joi, ministrul de resort, Elena Udrea.

Pompierii bulgari încearcă să stingă 37 de incendii declanşate pe teritoriul ţării

Pompierii bulgari se luptă să stingă 37 de incendii pe întreg teritoriul ţării, a anunţat, miercuri, Ministerul de Interne, citat de Sofia Echo.

Pentagonul: Dâra misterioasă apărută pe cer în California provine de la un avion

Pentagonul pare să fi elucidat, miercuri, enigma dârei misterioase apărute luni pe cerul Californiei, aceasta fiind generată de vaporii de apă rezultaţi în urma trecerii unui avion şi nu de o rachetă, aşa cum se presupunea.

Ponta, despre apariţia numelui lui Negoiţă în cazul prostituatelor: Este o porcărie şi o diversiune

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, referitor la apariţia numelui vicepreşedintelui social-democrat Robert Negoiţă în cazul privind prostituate de lux, că este "o porcărie şi o diversiune".

Marica: Până pe 18 noiembrie, când se poate declanşa greva, este posibil să fie proteste spontane

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că până pe 18 noiembrie, dată după care ar putea fi stabilită greva generală în administraţie, este posibil să aibă loc proteste spontane, oamenii fiind nemulţumiţi că nu îşi primesc stimulentele.

Bute a primit de la preşedintele Camerei o plachetă şi s-a fotografiat alături de deputaţi

Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a primit, miercuri, de la preşedintele Camerei Deputaţilor, o plachetă, el fiind abordat, la vizita în Parlament, de câţiva deputaţi şi jurnalişti pentru fotografii şi autografe.

UNPR şi CNSLR-Frăţia au semnat un angajament privind salariul minim de 750 lei

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, şi cel al CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, au semnat, marţi, un angajament comun privind stabilirea salariului minim pe economie la 750 lei şi revenirea salariilor în sectorul bugetar la nivelul de la 30 iunie.

Acordul româno-moldovean privind frontiera, semnat după ani de negocieri şi dispute

Acordul de frontieră dintre România şi Republica Moldova, semnat luni după-amiază, a fost, în ultimii ani, un subiect de negocieri între cele două state, dar şi de dispute, fiind unul dintre motivele de acuze reciproce între politicienii aflaţi la conducere la Bucureşti şi Chişinău.

Ziua porţilor deschise la muzee pentru elevi şi studenţi, în prima sâmbătă a fiecărei luni

Senatorii au decis, luni, ca prima sâmbătă a fiecărei luni să fie declarată zi a porţilor deschise pentru elevi şi studenţi la muzee, case memoriale, colecţii publice şi instituţii de cultură de drept public.

Cel puţin 544 de morţi în Haiti din cauza epidemiei de holeră

Epidemia de holeră din Haiti a provocat moartea a 544 de persoane, potrivit datelor furnizate luni de Ministerul haitian al Sănătăţii Publice, care a anunţat, de asemenea, că 8.000 de persoane au fost spitalizate.

Tratatul de frontieră între România şi Republica Moldova, semnat de Baconschi şi Filat

Tratatul între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră a fost semnat, luni, la sediul MAE.

Ministerul Economiei transferă aproape 400 milioane euro pentru IMM-uri şi energie regenerabilă

Comitetul de Monitorizare a Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" a decis să realoce suma de 292,6 milioane euro către IMM-uri şi întreprinderi mari şi 100 milioane euro pentru sectorul energiilor regenerabile.

Scriitoarea Virginie Despentes, distinsă cu premiul Renaudot pe anul 2010

Scriitoarea şi regizoarea franceză Virginie Despentes a fost recompensată, luni, cu premiul literar Renaudot pe anul 2010, pentru volumul "Apocalypse bébé", informează lepoint.fr.

Jucătorii şi antrenorii echipei FC Braşov au fost sancţionaţi cu 10% din contracte

Conducerea grupării FC Braşov a sancţionat jucătorii şi membrii stafului tehnic cu diminuarea cu 10 la sută a contractelor după rezultatele slabe din ultimele etape care au dus echipa pe locul 17 al clasamentului.

Statele UE au decis eliminarea vizelor de călătorie pentru albanezi şi bosniaci

Statele UE şi-au dat acordul pentru eliminarea vizelor cetăţenilor albanezi şi bosniaci la călătoriile în cele 25 de state membre Schengen, începând de la jumătatea lunii decembrie, dar cu posibilitatea suspendării acestei măsuri în caz de probleme.

Ponta: Deblocarea activităţii Camerei Deputaţilor este la mâna lui Traian Băsescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că discutarea Legii pensiilor şi a Legii bugetului pe 2011 poate avea loc în Camera Deputaţilor numai dacă Traian Băsescu acceptă ca PDL să o înlocuiască pe Roberta Anastase.

Barroso: Dacă toate criteriile tehnice vor fi îndeplinite, aderararea României la Schengen va avea loc

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, luni, după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, că, potrivit poziţiei Comisiei Europene, nu există nicio legătură legală între MCV şi aderarea la Spaţiul Schengen şi că, dacă toate criteriile vor fi îndeplinite, aderarea va avea loc.