Adelina Dragomir

Liberalii vor aproba la reuniunile de la Mamaia viitorul program politic al PNL

Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu a anunţat, joi, la Şcoala de vară a TNL, că liberalii vor aproba în şedinţele CNEx şi DP noul program politic liberal, care propune o serie de reforme, inclusiv una bugetar-fiscală, fiind un program alternativă la variantele prezentate de guvernarea PDL şi de PSD.

Meleşcanu: În proiectul PNL de reformă constituţională propunem desfiinţarea CC

Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu a declarat, joi, la Şcoala de vară a TNL, că liberalii propun în proiectul lor de reformă constituţională desfiinţarea Curţii Constituţionale şi transmiterea tuturor competenţelor CC către ÎCCJ, care are judecători independenţi, şi nu unii politizaţi.

Concertul The Wailers se mută la Arenele Romane – VIDEO

Concertul pe care trupa The Wailers urmează să îl susţină la Bucureşti pe 10 septembrie va avea loc la Arenele Romane, deşi fusese anunţat iniţial la Sala Palatului, informează organizatorii.

Marius Stan: Va urma jaful în arbitraj

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, joi, că în arbitraj va urma jaful, după ce Comisia Centrală a Arbitrilor l-a absovit de orice vină pe centralul Mugurel Drgănescu, care a condus partida cu Universitatea Cluj, scor 1-2.

Unirea Urziceni a câştigat 18,18 milioane de euro în ediţia 2009/2010 a cupelor europene

Campioana României din sezonul 2008/2009, Unirea Urzceni, a câştigat în urma participării în ediţiile 2009/2010 ale Ligii Campionilor şi Ligii Europa suma de 18.188.113 euro, se arată într-un raport publicat de UEFA.

Eric Besson afirmă că 8.030 de români şi bulgari au fost repatriaţi de la 1 ianuarie

Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, a declarat miercuri că "8.030 de români şi bulgari aflaţi în situaţie ilegală" au fost repatriaţi de Franţa în ţările lor de origine, în perioada 1 ianuarie-25 august, în majoritatea cazurilor "în mod voluntar", relatează France24 în pagina online.

Sichitiu: ACSM U Poli Iaşi nu are deocamdată niciun jucător legitimat

Grigore Sichitiu, recent instalat in funcţia de preşedinte al clubului ACSM U Poli Iaşi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că gruparea moldoveană din Liga a II-a nu a legitimat încă niciun jucător.

Marian Drăgulescu: Am primit un avertisment, dar acum sunt la zi cu procedurile

Gimnastul Marian Drăgulescu a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, a primit un avertisment din partea Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, precizând că în prezent a îndeplinit toate porcedurile legate de controalele antidoping.

Şeitan: O parte din cozi era normal să apară când sute de oameni depun declaraţii în ultimele zile

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a reluat, miercuri, la Parlament, ideea că aglomeraţia de la casele de pensii este cauzată de faptul că sute de oameni vin să depună declaraţiile în ultimele zile şi nu de obligaţia celor care au venituri din surse independente de a depune declaraţii de asigurat.

PC: Boc a vrut să lovească în jurnalişti şi a pus pe drumuri zeci de mii de români

Preşedintele PC, Daniel Constantin, consideră că reglementările Guvernului Boc privind drepturile de autor au avut intenţia să lovească direct în jurnalişti, subliniind însă că măsurile lovesc şi mii de români care obţin venituri din activităţi independente şi care sunt obligaţi să stea la cozi.

Marian Drăgulescu, avertizat de Federaţia Internaţională de Gimnastică

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, că a trimis un avertisment "sever" sportivului Marian Drăgulescu, pentru că nu a respectat procedurile legate de lupta împotriva dopajului.

Liceenii vor putea studia opţional Administrarea calculatoarelor şi a reţelelor

Liceenii vor putea studia opţional, din anul şcolar 2010-2011, disciplina Administrarea calculatoarelor şi a reţelelor, programa şcolară în acest sens fiind aprobată de Ministerul Educaţiei.

Over 73% Of Romanians Say Media Is Reliable Information Source On Corruption – Poll

Over 73% of Romanians said mass-media is the first most credible source of information regarding corruption cases, according to a survey conducted by the National Agency of Public Servants, as part of a project regarding corruption.

Fost profesor britanic care a abuzat doi elevi în anii ’70, condamnat marţi la închisoare

Un fost profesor britanic în vârstă de 65 de ani, care a abuzat sexual doi elevi în anii '70, la acea vreme victimele având 14, respectiv 15 ani, a fost condamnat, marţi, la trei ani şi jumătate de închisoare, informează The Independent.

Două kilograme de uraniu de contrabandă, descoperite într-un garaj din Chişinău

Două kilograme de uraniu de contrabandă au fost descoperite într-un garaj din Chişinău, o cantitate ce reprezintă a opta parte dintr-o bombă atomică, valoarea lotului fiind estimată la nouă milioane de euro, relatează Pro TV Chişinău.

Spectacolul „Electra”, de Mihai Măniuţiu, va fi prezentat la Tel Aviv – FOTO

Spectacolul "Electra", de Mihai Măniuţiu, va fi prezentat la Teatrul Municipal Cameri din Tel Aviv, pe 29 şi 30 august, informează Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu.

30 de persoane, între care cel puţin şase deputaţi, asasinate într-un hotel din capitala Somaliei

Atacul comis marţi de insurgenţi islamişti shebab într-un hotel din Mogadishu s-a soldat cu 30 de morţi, între care cel puţin şase parlamentari, potrivit unui nou bilanţ furnizat de vicepremierul somalez.

CNAS: Peste 450 de posturi vor fi reduse în 2010, dar numai 230 sunt ocupate

Numărul posturilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate se reduce de la 3.709 la 3.229, dar din cele 480 de locuri ce trebuie desfiinţate până la sfârşitul lui 2010, doar 230 sunt ocupate, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă.

PNL: Legea ANI adoptată de plenul Senatului conţine prevederi neconstituţionale

PNL susţine că Legea ANI adoptată marţi de plenul Senatului conţine prevederi neconstituţionale şi că PSD a rămas la linia politică din 2004 "când refuza să promoveze" orice demers legislativ privind controlului averilor şi conflictului de interese.

Un sistem solar cu cel puţin cinci planete orbitând în jurul unei stele, descoperit de cercetători

Un nou sistem solar alcătuit din cel puţin cinci planete - poate şapte -, care se învârt în jurul unei stele asemănătoare Soarelui din sistemul nostru solar, a fost descoperit recent, au anunţat astronomii de la Observatorul european austral (ESO) din Chile.

Salariile ar putea creşte în 2011 cu până la 20%, în special cele până în 800 lei

Salariile bugetarilor ar putea creşte în 2011 cu procente de 20, 16, 12, 8, 4 sau 1, în funcţie de nivelul acestora, cele până în 800 de lei beneficiind de cea mai mare majorare, potrivit proeictului legii cadru a salarizării bugetarilor, pus marţi în dezbatere publică.

Sistemul automat de ghidaj al Aeroportului Sibiu, scos din funcţiune în urma unor alunecări de teren – VIDEO

Sistemul automat de ghidaj al Aeroportului din Sibiu a fost scos din funcţiune, marţi, în urma unei alunecări de teren, produsă în capătul zonei de siguranţă a pistei, operaţiunile de aterizare efectuându-se cu ajutorul turnului de control.

Romanian Senate Adopts National Integrity Agency Bill As Approved By Lower Chamber

Romania’s Senate adopted Tuesday the National Integrity Agency (ANI) bill in the form put forward by the Chamber of Deputies, with 78 votes in favor and one abstention, after rejecting the amendment exempting union leaders from the obligation to submit wealth statements.

Legea accelerării proceselor în Justiţie, adoptată de Senat, cu voturile PDL şi PNL

Senatul a adoptat, marţi, în sesiunea extraordinară, Legea privind accelerarea soluţionării proceselor în Justiţie, PDL şi PNL întrunind 76 de voturi "pentru", în timp ce 37 de senatori PSD au votat "împotrivă", înregistrându-se şi o abţinere.

Senatul a adoptat OUG care modifică Legea finanţelor publice locale

Senatul a adoptat, marţi, cu 66 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă", proiectul de lege privind adoptarea OUG de modificare a Legii finanţelor publice locale.

Asistenta Florentina Cîrstea, arestată pentru 29 de zile în cazul incendiului de la Giuleşti – VIDEO

Asistenta Florentina Cîrstea, reţinută în urmă cu o zi pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă în legătură cu incendiul de la Maternitatea Giuleşti, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, după ce Judecătoria Sectorului 6 a admis, marţi, propunera procurorilor.

Senatul a adoptat OUG privind descentralizarea spitalelor, cu amendamente ale Comisiei

Senatul a adoptat, marţi, OUG 48/2010, privind descentralizarea spitalelor, adoptând unele amendamente propuse de Comisia de sănătate, amendamente pe care ministrul de resort, Cseke Attila, nu le-a combătut, considerându-le utile.

Legea care elimină suspendarea proceselor la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, adoptată

Plenul Senatului a adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, propunerea de modificare a Legii Curţii Constituţionale şi a codurilor de procedură penală şi civilă, act normativ prin care se elimină suspendarea automată a proceselor în cazul invocării excepţiei de neconstituţionalitate.

Patru români în calificări la US Open

Patru jucători români de tenis, Adrian Ungur, Monica Niculescu, Raluca-Ioana Olaru şi Liana-Gabriela Ungur, participă în această săptămână la calificările de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Antrenorul Ionuţ Badea, reconfirmat la Pandurii Târgu Jiu

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Ionuţ Badea, a fost reconfirmat în funcţie de conducerea clubului gorjean, deşi formaţia se află pe ultimul loc în clasamentul Ligii I.

Feroviarii: Disponibilizările nu se pot aplica din 1 septembrie pentru că s-ar încălca legea

Sindicatele din CFR spun că programul de disponibilizare a 8.000 de angajaţi nu se poate aplica din 1 septembrie, aşa cum a anunţat ministrul Radu Berceanu, pentru că s-ar încălca prevederile Codului Muncii şi ameninţă că într-o lună pot ajunge la grevă generală dacă vor fi daţi oameni afară.

Boc: PDL nu şi-a adus oamenii în aparatul bugetar, pentru că posturile au fost blocate de Guvern

Restructurarea aparatului bugetar nu are în vedere concedierea persoanelor numite în funcţii de opoziţie şi păstrarea celor numite de PDL, pentru că Guvernul a blocat de la bun început angajările bugetarilor, iar PDL nu a putut numi în sistem alţi oameni, a declarat marţi în Parlament premierul Boc.

Virusul West Nile a provocat moartea a cel puţin cinci persoane în Rusia

Cel puţin cinci persoane au murit în urma infectării cu virusul West Nile în regiunea Volgograd din Rusia, unde au fost înregistrate 116 cazuri de îmbolnăvire, au anunţat serviciile sanitare locale.

Echipa de profesionişti din spatele telenovelei „Iubire şi onoare” este formată din 118 oameni

Telenovela "Iubire şi onoare", difuzată din această toamnă pe postul Acasă, este rodul muncii unei echipe formate din 118 oameni, aflaţi în spatele camerelor de luat vederi, care, de luni până vineri, de dimineaţa şi până noaptea târziu, muncesc pentru această producţie, informează postul TV.

România şi Ungaria vor să intensifice controalele în comerţul cu produse agro-alimentare dintre ţări

România şi Ungaria vor să intensifice controalele sanitar-veterinare în comerţul de animale şi produse agro-alimentare dintre cele două, în vederea diminuării traficului ilegal, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

Udrea: Primăria Capitalei nu a depus niciun proiect de reabilitare a spitalelor din fonduri europene

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că faptul că Primăria Generală nu a depus niciun proiect pentru accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea spitalelor arată interesul acordat spitalelor.

Şoferul care a accidentat mortal o fetiţă pe o trecere de pietoni din Călăraşi, reţinut

Viorel Matei, şoferul care a accidentat mortal o fetiţă de patru ani şi jumătate şi a rănit-o grav pe mama acesteia, pe o trecere de pietoni din Călăraşi, a fost reţinut pentru ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Nicotina, asociată pentru prima oară în mod oficial cu cancerul mamar

Nicotina, substanţa care îi face pe oameni să devină dependenţi de fumat, poate provoca, totodată, apariţia unor tumori canceroase, fiind pentru prima oară în istorie când aceasta a fost inclusă pe lista substanţelor chimice din ţigări care pot cauza cancerul mamar, informează dailymail.co.uk.

Berceanu: Din cauza contestaţiilor în justiţie, construcţiile de drumuri se amână

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat, marţi, la Senat, că repetatele contestaţii în justiţie determină amânarea construcţiilor de autostrăzi, ministerul luând decizia să nu mai facă niciun recurs, din cauza termenelor prea lungi.

Avocat: Florentina Cîrstea are mustrări de conştiinţă şi deplânge moartea bebeluşilor

Florentina Cîrstea va fi apărată în instanţă de Simona Luciana Pârvu, avocat care a spus că asistenta medicală deplânge moartea bebeluşilor pe care-i îngrijea şi că după ce a plecat din salon pentru a merge la toaletă ar fi rugat o colegă să o substituie, care însă a fost chemată în sala de naşteri.