Adelina Mihai

„În nicio ţară din lume slujbaşii de la stat nu câştigă mai bine ca în privat. E revoltător ce se întâmplă în România“

Angajaţii de la stat din România câştigă, în medie, cu 19% mai mult decât angajaţii din mediul privat, în timp ce în alte state raportul este inversat, arată statisticile oficiale. În Ungaria, spre exemplu, bugetarii câştigă, în medie, cu 14% mai puţin decât angajaţii din privat, potrivit da­te­lor institutului de statistică din Ungaria.

Cine a condus România în ultimii 10 ani? România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa

Nord-Est, Oltenia şi Muntenia se află în topul celor mai sărace 15 regiuni de dezvoltare din punctul de vedere al valorii PIB per capita în 2015, arată datele publicate ieri de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

România, economia cea mai DEPENDENTĂ de multinaţionale din Uniunea Europeană

Rezultatele celei mai recente cercetări realizate de prof. dr. Cezar Mereuţă, pe baza datelor Eurostat, arată că România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în funcţie de dependenţa economiei de multinaţionale

De ce românii au în continuare cele mai mici SALARII, deşi sunt cei mai PRODUCTIVI din UE. Explicaţiile specialiştilor

Angajaţii români au înregistrat cea mai mare creştere a productivităţii muncii din Uniunea Europeană în ul­timul deceniu, de la un indice al productivităţii mu­n­cii de 34,2 în anul 2005 (faţă de media statelor UE de 100) la 59,4 în 2015 (din 100 - media UE), arată datele Eu­rostat, biroul de statistică al Uniunii Euro­pene.

O nouă tendinţă pe piaţa muncii: smartphone-ul devine un element central în trainingul angajaţilor

Angajaţii care participă la pro­grame de training primesc ulterior de la trainer un video cu o situaţie din viaţa reală din business (cum ar fi, de exemplu, o reclamaţie a unui client nemulţumit), după care sunt invitaţi să se filmeze, cu smartphone-ul sau cu orice alt device, ca şi cum ar fi acolo şi ar rezolva problema.

Lidl face 500 de noi angajări anul acesta

Retailerul german Lidl, care are 5.000 de angajaţi în România, va recruta încă 500 de persoane anul acesta în toată ţara ca urmare a planurilor de extindere a reţelei. Compania are 200 de magazine în România, iar pe lângă noile angajări retailerul a planificat şi creşteri salariale.

Cel mai mare venit obţinut de o persoană cu profesie liberă: 4,4 milioane de euro

Aproape 620.000 de persoane fizice au obţinut în 2014 peste 8,2 miliarde lei sub formă de venituri din profesii libere, venituri comerciale, drepturi de proprietate intelectuală şi din cedarea folosinţei bunurilor, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), scrie ZF.

ZF: Adecco România a recrutat-o pe Gabriela Szabo pentru funcţia de CSR& Public Affairs Manager

Adecco România, cea mai mare companie de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar de pe plan local, a recrutat-o pe fosta campioană olimpică Gabriela Szabo (40 de ani) pentru funcţia de CSR & Public Affairs Manager.

Preşedintele INS: În state precum Bulgaria sau Norvegia, evidenţa populaţiei e gestionată de INS, nu de MAI

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică Vergil Voineagu afirmă că în state ca Bulgaria sau Norvegia, registrul de evidenţă a populaţiei, care în România e administrat de MAI, reprezintă baza de date de la care se porneşte pentru recensământuri şi este gestionat de institutele de statistică.